FOTO. Înaltpreasfințitul Irineu a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte – sfințite la Catedrala arhiepiscopală din vechea Cetate a Bălgradului

Miercuri, 5 martie 2025, în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, zi în care Biserica noastră face pomenirea de peste an a Sfinților Mucenici Conon din Isauria și Conon Grădinarul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor dreptslăvitori din vechea Cetate a Bălgradului. Începând cu ora 8.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfințite la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia.

Citește și: FOTO. Înaltpreasfințitul Irineu a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, în prima zi a Postului Mare

În Postul Mare, în zilele de luni până vineri (cu excepția zilelor aliturgice, a Praznicului Bunei Vestiri și a Joii celei Mari) se oficiază Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfințite, slujbă al cărei autor este considerat a fi Sfântul Grigorie Dialogul (†604). Această rânduială liturgică a apărut ca urmare a dorinței credincioșilor de a primi Sfânta Euharistie și în zilele de peste săptămână din perioada Postului Sfintelor Paști, timp în care nu se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și a Sfântului Vasile cel Mare. Transmite Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile