Festivalul Național de Muzică Folk „Ziua de Mâine” – folk-ul românesc se mută pentru două zile în „Mica Romă” (municipiul Blaj)

Festivalul Național de Muzică Folk „Ziua de Mâine” revine, în perioada 23 – 24 septembrie 2023, cu un nou format, unic în cadrul evenimentelor similare din România.  Astfel, începând din acest an, „Ziua de Mâine” devine un festival itinerant, care are atât scopul de a promova muzica folk, cât și de a asigura accesul la cultură unui public cât mai mare din județul Alba, în locații deosebite. Pentru ediția din 2023, organizatorii au ales Palatul Cultural din Blaj, o locație premiată cu premiul „Europa Nostra” al Comisiei Europene (cea mai importantă distincție acordată în domeniul patrimoniului, obținută în urma lucrărilor de restaurare realizate de Consiliul Județean Alba și Primăria Municipiului Blaj).

„Festivalul Național de Muzică Folk „Ziua de Mâine” este recunoscut ca unul dintre cele mai importante evenimente folk din România, iar unicitatea sa este dată de faptul că s-a reinventat mereu în formate cât mai atractive pentru public. De această dată, ieșim din tiparele festivalurilor obișnuite și, într-un mod curajos, schimbăm locația în încercarea de a duce muzica folk la cât mai mulți oameni din județul Alba, prin asigurarea accesului la cultură. Promovăm folkul, dar și locurile minunate pe care le avem în județ, iar oprirea din acest an este la Palatul Cultural din Blaj, o locație premiată cu premiul „Europa Nostra” de către Comisia Europeană. Timp de două zile, Mica Romă, municipiul Blaj, va fi capitala muzicii folk prin prezența celor mai importante nume ale acestui gen muzical”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

Programul festivalului va cuprinde, în cele două seri, 23 și 24 septembrie, recitaluri susținute de unii dintre cei mai iubiți artiști folk din România, precum Mircea Vintilă, Emeric Imre, Cristian Buică, Puiu Ivanițchi, Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi, Dinu Olărașu, Poesis și Marius Bațu, Ada Milea și Ștefan Mure, dar și Vali Șerban, inițiatorul Festivalului „Ziua de Mâine”.

În foaierul Palatului Cultural din Blaj va avea loc show-ul de caricatură „Râsul în grup” și expoziția tematică de caricatură cu titlul „La folk automat”, semnată de renumitul caricaturist Costel Pătrășcan. De asemenea, în cadrul ediției din acest an a festivalului va avea loc și lansarea albumului „Viu”, realizat cu măiestrie de cantautorul Dinu Olărașu.

În fiecare seară, intrarea la Festivalul Național de Muzică Folk „Ziua de Mâine” este liberă, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări făcută telefonic la 0743/150 755 sau on-line pe adresa [email protected].

Festivalul Național de Muzică Folk „Ziua de Mâine” este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, în parteneriat, anul acesta, cu Primăria Municipiului Blaj și Palatul Cultural Blaj. Festivalul este, la fel ca multe alte evenimente culturale, o marcă înregistrată a Consiliului Județean Alba.

5 1 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile