Fără permis și cu numere false, pe străzile din Alba Iulia

La data de 22 ianuarie 2024, în jurul orei 18.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe strada Samuel Micu din municipiu, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Galda de Jos, județul Alba.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism a fost atribuit unui alt autovehicul.

Totodată, polițiștii au constatat că autoturismul i-ar fi fost încredințat de către un tânăr de 20 de ani, din Alba Iulia, cu toate că acesta cunoștea faptul că prietenul său nu deține permis de conducere.

Față de tânărul de 19 ani, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, urmând ca în cursul zilei de azi, 23 ianuarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Față de tânărul care i-ar fi încredințat autoturismul, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care știe că nu deține permis de conducere.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile