Ca în fiecare an, în toamnă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră al Universităţii „1 Decembrie 1918”, organizează o bursă a locurilor de muncă dedicată absolvenților de învățământ care are drept scop satisfacerea rapidă a cererii și ofertei de forță de muncă.
Evenimentul se desfăşoară în data de 11 octombrie 2024, în incinta Carolina Mall, Str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 2, Alba Iulia.
Invităm agenții economici, persoanele în căutarea unui loc de muncă dar și reprezentanții instituţiilor interesate de domeniul pieței muncii să participe, într-un cadru organizat, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți.
Angajatorii își pot prezenta oferta locurilor de muncă vacante, au ocazia de a cunoaște direct viitorii angajați, ce îşi doresc aceștia și ce aşteptări au de la un loc de muncă, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot testa piața muncii, pot afla care sunt meseriile cele mai căutate, care sunt competențele și abilitățile care cresc șansele de a obține un loc de muncă, pot negocia direct un pachet salarial.
Toți cei prezenți vor afla de la organizatori, respectiv de la reprezentanții agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, informații referitoare la facilităţiile oferite de Legea nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă despre măsurile active, stimulente, prime oferite angajatorilor și persoanelor înregistrate în baza de date a AJOFM Alba, dar și despre cursurile de formare profesională organizate în regim propriu sau prin furnizorii de servicii specializate, acreditaţi.
Indiferent de numărul contractelor de muncă încheiate cu ocazia unui astfel de eveniment, este un câștig faptul că se întâlnește direct, cererea cu oferta, că toți cei implicați experimentează, poate pentru prima dată roluri de actori activi pe piața muncii.
De asemenea, pot participa și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia.
Angajatorii care doresc să participe la acest eveniment, sunt așteptați să contacteze AJOFM Alba (0258 811470) pentru a anunța locurile de muncă vacante disponibile sau le pot transmite pe adresa de e-mail: [email protected]
Serviciul Comunicare și Secretariatul Conslilului Consultativ