Talentul cu care reușește să transpună în versuri, gânduri și emoții i-au adus elevului fruntaș Daniel Cârnaț un nou premiu pentru poezie. Cu peste 600 de concurenți la ambele secțiuni, poezie și epigramă, Festivalul Internațional de Poezie, Epigramă și Umor „Romeo și Julieta la Mizil”, aflat în acest an la ediția a XVIII-a, a reprezentat pentru Daniel, elev în clasa a X-a, o nouă oportunitate de a-și exersa scrierea creativă, de a-și prezenta creațiile literare și de a adăuga în palmares o nouă distincție, o Mențiune, care să-i răsplătească munca și pasiunea pentru poezie și să-i ofere motivație pentru noi creații.
„Poezia reprezintă pentru mine un mod de a transcende limitele gândirii. În acest oraș, fiecare cuvânt și fiecare poveste devin punți între trecut și viitor, iar prin asemenea evenimente, Mizilul își reafirmă rolul în literatura română. Poezia este atât o călătorie interioară, prin care îmi descopăr sinele și îmi exteriorizez cele mai adânci trăiri, cât și o modalitate de a mă transpune pentru a putea experimenta anvergura trăirii umane, de a descifra lumea și a oferi sensuri profunde lucrurilor ce mă înconjoară. Prin scris opresc timpul, astfel încât vivacitatea cuvintelor să iasă la iveală”, a mărturisit Daniel, pregătit la disciplina limba și literatura română de doamna profesoară Nicoleta Dreghiciu.
Felicitări pentru premiu, mult succes și inspirație în continuare! Transmit reprezentanții Colegiului Național Militar ” Mihai Viteazul” Alba Iulia