Două amendamente la bugetul local al municipiului Alba Iulia vor fi depuse de consilieri USR

Bogdan Dogar, consilier local Alba Iulia, Președinte USR Alba „Bugetul local al municipiului Alba Iulia va fi prezentat spre aprobare în ședința Consiliului Local de astăzi.

Consilierii locali USR Alba, Dana Elisabeta Nanu și Bogdan Vasile Dogar, vor depune două amendamente importante pentru îmbunătățirea calității vieții albaiulienilor.

Primul amendament vizează construirea unei parcări modulare metalice supraetajate pe strada Arnsberg (în spatele magazinului Dacia de pe Bulevardul Transilvaniei).

Acolo se află, în prezent, o parcare cu aproximativ 55 locuri, pe o suprafață de teren de 1000 -1100 mp. Construcția modulară metalică supraetajată (cu un etaj) va crea cu 70-80% mai multe locuri de parcare decât cele existente, fără a afecta vizibilitatea locuitorilor din vecinătate.

Știm cu toții ce probleme ridică lipsa locurilor de parcare, în special în zonele cartierelor de blocuri.

Al doilea amendament al consilierilor locali USR Alba propune amenajarea unui loc de joacă pentru copii, în Alba Iulia, pe strada Francisca, nr. 4 (zona Schit).

Municipiul nostru dispune, la ora actuală, de un parc de joacă la aproximativ 600 de copii cu vârste între 0 și 14 ani. În zona Skit nu există nici un astfel de amplasament, atât de necesar pentru sănătatea și dezvoltarea lor.

Ambele proiecte vor fi finanțate din bugetul local, folosind venituri proprii și fonduri alocate din veniturile bugetului de stat, astfel încât să răspundă nevoilor comunității locale.”, a transmis Bogdan Dogar, consilier local Alba Iulia, Președinte USR Alba.

5 1 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile