Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus, în data de 9 aprilie 2021, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a doi inculpați de sex masculin, aflați în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și furt.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că:

În data de 8 aprilie 2021, pe timp de zi, inculpații au pătruns într-un apartament din municipiul Alba Iulia, închiriat în regim hotelier, unde se afla persoana vătămată V.P. și au exercitat violențe fizice asupra sa, lovind-o de mai multe ori cu pumnii și picioarele și provocându-i astfel leziuni corporale pentru a căror vindecare s-au stabilit ca fiind necesare 7-8 zile de îngrijiri medicale, context în care au deposedat-o de telefonul mobil marca Samsung S10 Plus și de suma de 250 lei, bunuri pe care victima le avea asupra sa.

Totodată, profitând de neatenția persoanei vătămate B.L., inculpații au sustras de pe mobilierul din bucătărie telefonul mobil marca Huawei Y6, după care au părăsit în grabă apartamentul în care se aflau.

În data de 8 aprilie 2021, unul dintre inculpați a fost reținut pe o durată de 24 ore de către organele de poliţie, iar în data de 9 aprilie 2021, a fost reținut și celălalt inculpat pe o durată de 24 ore.

În data de 9 aprilie 2021, procurorul a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat pe o perioadă de 30 zile, iar judecătorul de drepturi şi liberăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a admis propunerea.

Cu privire la persoana inculpaților, în vârstă de 22 ani, respectiv 18 ani, din analiza fişelor de cazier judiciar rezultă că aceștia nu se află la primul contact cu legea penală, fiind cercetați și trimiși în judecată în alte dosare penale pentru infracțiuni săvârșite cu violență, respectiv infracțiuni contra patrimoniului.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale și formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile