Duminică, 13 martie 2022, la 120 de ani de la nașterea istoricului român, academician, profesor universitar, specialist în istoria Transilvaniei și bibliotecar, David Podan, Consiliul Județean Alba, împreună cu Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își propun să-l readucă în atenția publică și să-l omagieze, printr-o serie de manifestări.
Vă invităm așadar alături de noi, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, duminică, la ora 12.00, pentru a participa la momentul depunerii de flori, la bustul scriitorului, iar pe parcursul zilei, pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, veți putea găsi informații interesante despre cel care a fost, despre cel care rămâne, David Prodan, prin intermediul cărților sale, pe care le puteți împrumuta de la noi.
„Pe glob e încă suficient spațiu spre a putea încăpea toți și în bună pace. Suntem cel mai mare și mai compact popor în acest sud-est al Europei, pentru a nu privi cu încredere viitorul. Iar pentru a lumina drumul înainte nu e nevoie să mistificăm trecutul. Dimpotrivă. Nu e mai înțelept să ne împăcăm cu verdictul istoriei și să ne înțelegem?
Cât despre poporul român însuși, mărturie vie a românității de Răsărit, cu rădăcinile sale daco-romane în Transilvania, focar de iradiere prin «descălecare» a întreg neamului românesc și a spațiului său unitar, conștient de vechimea, de romanitatea ființei și limbii sale, încrezător în puterea și rolul său în această parte a Europei, în Europa însăși, privește cu încredere și hotărâre spre viitor. (…) Și istoria merge înainte, nu înapoi!”, scria David Prodan, aproape nonagenar, în „Transilvania și iar Transilvania” (1992).