Daniel Breaz: Colaborarea cu Marius Hațegan a însemnat, pentru Universitatea ,,1 Decembrie 1918”, griji mai puține, satisfacții mai mari

În calitate de Rector al Universității ,,1 Decembrie 1918”, am avut onoarea să lucrez cu Marius Hațegan. Într-o formă reală, aplicată și concretă, în mai multe proiecte având ca bază universitatea și cu rezultate care au arătat, cui mai avea dubii, că, oricum am privi lucrurile, calitatea unei comunități depinde de calitatea educației. În cazul nostru, a celei academice. Știe toată lumea că susținerea unui mediu universitar, cu capacități, rigori și rezultate, nu e floare la ureche. La capitolul nevoi, trecem, adesea, peste limitele ce le poate garanta statul. Iar angajamentul lui Marius Hațegan, ca și vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, a făcut ca fiecare an universitar să fie unul mai bun pentru studenți, profesori sau proiectele pe care le dezvoltăm. Pe scurt, colaborarea cu Marius a însemnat, pentru Universitatea ,,1 Decembrie 1918”, griji mai puține, satisfacții mai mari.

Educația superioară nu mai trebuie să se confunde doar cu numărul total de studenți și absolvenți ai unei facultății. E vital să dezvoltăm, în continuare, programe de studii cu aplicabilitate directă în piața muncii. Anul acesta, ne-am propus să fim lideri și un exemplu în acest sens. Drept urmare, am inițiat un program ambițios: o nouă specializare în domeniul asistenței medicale, un proiect conceput cu scopul de a forma specialiști de elită, urmând ca ulterior să punem bazele unui spital clinic de urgență. Și aici, m-am bucurat să am deschiderea și susținerea necondiționată a lui Marius Hațegan, a celui care, sunt convins, poate garanta materializarea tangibilă a tuturor proiectelor universității noastre.

Explorăm totodată ideea creării unui campus universitar dual în Alba Iulia, un concept care să integreze inovația academică cu practica, un model educațional sustenabil și adaptat nevoilor contemporane. Având susținerea lui Marius, am încredere că nu există vis prea mare, proiect prea ambițios sau obstacol prea greu de depășit.

Nu scriu aceste rânduri doar ca cetățean activ în comunitatea albaiuliană, ci și în calitate de prieten care îl cunoaște atât pe omul, cât și pe profesionistul Marius Hațegan. M-am bucurat de copilărie împreună cu Marius și am împărtășit visuri specifice vârstei care, pentru mulți, ar fi rămas doar visuri. Însă Marius a avut întotdeauna ceva în plus: o viziune, o forță interioară care l-a ghidat pe parcursul întregii sale cariere, atât în mediul privat, cât și în cel public. Marius este un om autentic, un lider veritabil, care știe că dezvoltarea unei comunități trebuie să vină din inimă și, mai ales, pentru oameni. El vede potențial acolo unde alții văd imposibilul și reușește să scoată în evidență tot ceea ce este mai bun din oameni și situații.

Ceea ce îmi consolidează și mai mult sprijinul acordat este dorința sa nealterată de a oferi ceva comunității care l-a modelat ca om și profesionist, oferindu-i timpul, dedicarea și priceperea sa. Marius nu doar că a învățat la Alba Iulia, dar a ales să rămână aici și să contribuie semnificativ la dezvoltarea orașului. Profund dedicat acestei misiuni și cu o înțelegere fină a necesităților și aspirațiilor mediului academic, Marius Hațegan a devenit un veritabil liant între aceste două lumi. Nu este doar un om al comunității, ci și un om al viitorului, construind punți între perspectiva inovatoare academică și necesitățile stringente, actuale, ale societății, anticipându-le și pe cele viitoare.

De ce susțin demersurile lui Marius? Pentru că, în toți acești ani de prietenie și colaborare, am învățat un lucru esențial despre el: când Marius Hațegan își propune ceva, reușește. Pentru el, cuvântul ,,imposibil” este doar o provocare, iar ,,suficient” este doar un prag minimal.

Haideți să dăm, așadar, șansa pe care o merită acest om, care are proiecte mărețe pentru Alba Iulia, curajul, priceperea și echipa cea mai bună alături de care, sunt convins, își va realiza obiectivele. Avem nevoie de un oraș care să nu rămână ancorat în trecut, ci să se îndrepte, cu viteză și determinare, către viitor.

Cu respect și considerație,
Daniel Breaz, Rector al Universității ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile