Cu un an întârziere, începe Campionatul European de Fotbal 2020

Cu un an întârziere, începe Campionatul European de Fotbal 2020

La un an și jumătate de la debutul pandemiei de covid-19, lumea pare să revină la normalitate (noua normalitate, cum o numesc unii). Vineri, 11 iunie 2021, debutează Campionatul European de Fotbal – UEFA 2020.

„We are the people” („Suntem oamenii pe care îi aşteptăm”) este imnul competiției, compus de Martin Garrix și interpretat împreună cu Bono şi The Edge de la U2.

Ratând calificarea, România a trebuit să se mulțumească cu ipostaza de gazdă a grupei C.

Meciul inaugural, Italia-Turcia, se joacă vineri, 11 iunie 2021, ora 22.00, pe Stadio Olimpico din Roma.

Pentru că turneul final se joacă în premieră în 19 țări, normele epidemiologice sunt foarte diferite. În estul continentului, organizatorii deschid stadioanele de la un procentaj de 50%, dacă ne referim la Rusia și Azerbaidjan, sau chiar până la 100% în Budapesta.

Vestul continentului permit ca stadioanele să fie ocupate în cotă de 25 la sută, iar Germania cu 20 la sută.

Deschiderea stadioanelor pentru public fost o condiție obligatorie pentru ca orașele să își păstreze statutul de gazdă. Spre exemplu, orașele Dublin și Bilbao au fost înlocuite cu Sankt Petersburg și Sevilia.

În premieră istorică, Bucureștiul va fi gazdă a CE de Fotbal. La primele trei, Arena Națională este deschisă 25%, iar la optimea de finală din 28 iunie vor asista 25.000 de oameni, adică jumătate din capacitate.

Specialiștii apreciază faptul că efortul financiar al României pentru a găzdui meciurile din cadrul CE pleacă de la 200 de milioane de Euro în sus.

O mare parte din acești bani a mers spre cele trei arene noi (Steaua, Rapid, Arc de Triumf) și cu o linie ferată care leagă orașul de Aeroportul Henri Coandă.

Grupa A: Turcia, Italia, Țara Galilor, Elveția
Grupa B: Danemarca, Finlanda, Belgia, Rusia
Grupa C: Olanda, Ucraina, Austria, Macedonia de Nord
Grupa D: Anglia, Croația, Scoția, Cehia
Grupa E: Spania, Suedia, Polonia, Slovacia
Grupa F: Ungaria, Portugalia, Franța, Germania

Finala CE de Fotbal se va desfășura pe 11 iulie 2021, ora 22.00.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile