Hai că, în sfârșit, a fost identificată marea problemă din Alba Iulia: a apărut o sală de păcănele lângă o biserică. Băi, da’ ce problemă! A ieșit să behăie până și deputatul ăla cu postliceală, de s-a făcut student după ce a ajuns în Parlament. A „vuit” presa în căutare de click și s-a dat cu copy/paste prin postările lui x și y! S-au trezit fel și fel de părerologi din hibernare, care în mod normal nu văd nici o problemă în orașul ăsta. Scandal! Oh la la, quelle probleme!
(poză preluată din onlain, poate de la o publicație, care poate a preluat-o de la Mihai Coșer, care dacă n-am preluat-o de la el oricum n-are ce ne face, așa că dă-ne, băi, în judecată dacă ești șmecher!)
Ok, înainte să înceapă să mă scuipe și înjure toți epigonii lui Dabija, ăia după care zi de zi aleargă grija, o să spun clar că NU e ok situația. E fix ca nuca-n perete pusă acolo sala aia de păcănele, fix ca sula în cur și Pleșa în postul de primar! E o mizerie care nu trebuia să se întâmple.
Însă, în același timp, nu pot să nu mă întreb unde erau mai ieri toți ăștia care sunt azi oripilați de apariția noii săli de jocuri? I-a scăpat cumva neantul printre buzele facerii fix în ziua deschiderii acelei mizerii de lângă mica bisericuță catolică? Nu de alta, dar n-am văzut pe nimeni să urle că, înainte, la câteva zeci de metri distanță sunt alte păcănele. Ori că peste drum sunt nu mai puțin de una, două, trei, chiar patru săli de păcănele, dacă punem la socoteală și Loteria Română, care și ea operează astfel de aparate. Și, în general, n-am văzut pe nimeni să urle că sunt săli din-astea mai multe decât alimentare, poate chiar farmacii.
Suntem și aici, în situația jocurilor de noroc, fix ca în aia a drogurilor. Nu există, dom’le, victime, cum nu există traficanți. Pentru că, dacă am admite că există, ar trebui să facem ceva, nu? Și când zic facem, adică ar trebui statul să facă ceva, că de-aia plătim taxe. Așa, însă, e mai simplu, ne facem că nu vedem problema și, prin urmare, nu se impune nici o soluție de nici un fel. Și-n rest să curgă banul, să se numere profitul.
Evident, problema acestor maladii, atât cele ilegale cât și legale, anume drogurile și jocurile de noroc, au în spate un așa mare lobby și atât de multe interese, încât mi-e greu să văd un orizont în care cineva, cu suficientă forță, se va lua la trântă cu ele.
Și tocmai de-aia, căci nu cred că toată energia consumată pe acest caz singular, al sălii de jocuri răsărită lângă mica bisericuță, va schimba cu adevărat ceva, parcă mi-ar plăcea să fim puțin mai pragmatici, să privim spre adevărații jucători – politicienii locali – la adevăratele păcănele – bugetul public.
Aș vrea să văd la fel de mult entuziasm și energie și reacții atunci când Pleșa vrea să mai îndatoreze orașul cu niște zeci de milioane, că n-are bani de proiecte, deși se laudă că are cel mai mare buget de investiții. Să facem puțin scandal și când zeci de milioane se duc în niște lucrări care nu-s făcute cum scrie în proiect, iar refacerea tramei stradale se transformă într-o lucrare de vopsit asfaltul, doar ca să se încadreze niște puleți cu funcție în time-frame-ul de tăiat panglică înainte de alegeri. Să ne enervăm când administrația publică face reformă angajând noi și noi rude, pile și băieți deștepți cu carnet de partid, urcând cheltuiala bugetară pe noi și noi culmi. Să arătăm degetul mijlociu spre politicienii care, în curând, vor duce orașul ăsta spre nivelul maxim de îndatorare și, cu puțin noroc, incapacitate de plată. Să ne enervăm cu adevărat pe logica acestor pulifrici care joacă bugetul orașului la păcănele, în speranța că vor lua speciala unui nou mandat. Și, sigur, după ce vom fi făcut toate astea, să găsim pe unii care să rezolve și problema acelei mizerii de săli de păcănele apărută lângă mica bisericuță din centru.
