La data de 10 noiembrie 2023, în jurul orei 15.45, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit pe strada Măceșului din Alba Iulia unde a fost sesizată producerea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că un bărbat de 49 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și ar fi întrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul condus de bărbat nu era înmatriculat în circulație.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, iau ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care a dispus, față de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar.
Cercetările sunt continuate.