Credincioșii parohiei Alba Iulia – Dealul Furcilor au fost părtașii unor momente de aleasă bucurie

Pe data de 18 decembrie 2022, în Duminica dinaintea slăvitului Praznic al Nașterii Domnului, credincioșii parohiei Alba Iulia – Dealul Furcilor au fost părtașii unor momente de aleasă bucurie duhovnicească. După oficierea Sfintei Liturghii, în biserica parohială, au vestit cu însuflețire Nașterea Mântuitorului membrii Ansamblului folcloric al Centrului de zi pentru persoane vârstnice din Alba Iulia, grup vocal coordonat de către Cornel Muntean.

Ceata de colindători, formată din persoane cu vârsta de peste 60 de ani, a interpretat mai multe colinde tradiționale, spre încântarea celor prezenți. La finalul momentului artistic, părintele paroh Sebastian Țandea i-a feliciat pe membrii Ansamblului folcloric, îndemnându-i să păstreze și să promoveze pe mai departe tradițiile românești. În semn de mulțumire și apreciere, părintele paroh le-a oferit acestora daruri, adresându-le cuvinte de folos sufletesc. A transmis Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile