Cornul, laptele și mărul pentru elevii și preșcolarii din Alba Iulia, între asumare și neasumare

Corina Rotar, consilier local PNL Alba Iulia, 9 ianuarie 2023: “Asumare versus neasumare, populism și responsabilitate!

În ședința de astăzi am revenit asupra proiectului de hotărâre privind neasumarea responsabilității organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor cadru pentru achiziționarea produselor și prestarea de servicii pentru derularea măsurilor educative, aferente Programului pentru școli al Uniunii Europene pentru perioada 2023-2026.

Ce presupune asta? În cazul neasumării, procedura de organizare și derulare a procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziția produselor din programul menționat, va fi în responsabilitatea Consiliului Județean. În situația asumării, procedura este responsabilitatea Consiliului Local. Simplu.

Însă, în condițiile în care, părinți și profesori au sesizat neconcordanțe cu privire la calitatea sau prospețimea produselor care sunt furnizate în școli, împreună cu colegii consilieri locali am analizat cu maximă atenție și am căutat soluția optimă prin care să remediem eventualele probleme semnalate. Instrumentul avut la îndemână a fost votul, decizia fiind rezultatul analizei celor două variante: asumare sau neasumare.

Luând în discuție asumarea, principalele argumente în favoarea acesteia au fost:

1. Încurajarea producătorilor locali de a obține prin licitație derulată la nivelul Consiliului Local (prin serviciile Primăriei Alba Iulia) contracte pentru furnizarea produselor Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 (“cornul și laptele”);

2. Produse de calitate mai bună, mai proaspete, pentru preșcolarii și elevii noștri.
Dacă cele două deziderate ar fi rămas în starea de declarație, fără întrebarea suplimentară: “cum se pot realiza?”, probabil că liniștea s-ar fi așternut peste decizia asumată a organizării și derulării procedurii de achiziție la nivelul consiliului local. Însă, o parte dintre consilieri au parcurs hățișurile legislative și, informați și asumați, au încercat să răspundă obiectiv și întrebării pertinente CUM?

 Cum se pot realiza aceste deziderate, dacă:

1. Prin achiziția organizată la nivel local NU avem dreptul să îngradim participarea niciunui producător – potrivit prevederilor legislației în domeniul achizițiilor publice.

2. Prin asumarea la nivelul consiliului local ne angajăm să respectăm și să aplicăm reglementările furnizate în HG 640/2017 și ORDIN comun nr. 238/1.290/2022– cadru legislativ care reglementează clar criteriile de calificare privind capacitatea ofertanţilor, a factorilor de evaluare şi a caietului de sarcini aferente atribuirii acordului-cadru/contractului de achiziţie publică de produse – fructe, legume, lapte şi produse lactate şi produse de panificaţie în cadrul Programului pentru şcoli al României. Astfel, specificațiile tehnice din caietul de sarcini NU pot fi altele decât cele prevăzute în documentele menționate.

3. Prin asumare la nivel local ne angajăm să NU depășim limita valorică zilnică/preșcolar/elev care este după cum urmează: a) 0,70 lei pentru porția de fructe și legume; b) 1,11 lei pentru porția de lapte de consum și produse lactate fără adaos de lapte praf; c) 0,65 lei pentru porția de produse de panificație, – fapt pentru care orice încercare firească de a suplimenta, prin bugetul local, sumele aferente pentru a asigura furnizarea unor produse de mai bună calitate copiilor noștri este sortită eșecului

În acest context apare întrebarea dacă există producători locali care au capacitatea, îndeplinesc condițiile și se încadrează în limitele valorice zilnice/preșcolar-elev? În situația optimistă în care răspunsul este da, avem garanția că produsele furnizate vor fi de calitate mai bună decât cele care sunt furnizate în prezent? Există cumva riscul de a nu avea oferte în situația data și de a relua procedura de achiziție? Mai departe, există cumva riscul de a nu atribui contractual până la începutul anului școlar viitor?

Ce s-a decis astăzi? S-a decis că ne asumăm responsabilitătea organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor cadru pentru achiziționarea produselor și prestarea de servicii pentru derularea măsurilor educative, aferente Programului pentru școli al Uniunii Europene pentru perioada 2023-2026.

Ce am realizat astăzi prin asumare? Poate, nimic. O îngreunare a activității servicilor din primărie cărora le-am trasat misiunea de a organiza o nouă procedura de achiziție , în condițiile în care aceasta, oricum se realizează la nivelul Consiliului Județean, în aceleași condiții prevăzute de lege. Un risc (sper mic) al neatribuirii contractelor până la începutul anului școlar și, implicit, incapacitatea de a furniza cornul și laptele celor 6350 de preșcolari și elevi., adică, decât produse de “calitate” discutabilă, mai bine nimic.

Care cred că ar fi fost soluția REALĂ: o monitorizare mai atentă a produselor care sunt oferite copiilor și semnalarea, conform procedurilor în vigoare, a oricărei abateri, la timp, urmată de măsuri din partea celor abilitați. Și asta deoarece Programul pentru școli al Uniunii Europene pentru perioada 2023-2026, bun sau rău, reprezintă mai mult decât o procedură de achiziție a serviciilor și produselor, organizată la nivel local sau județean. Înseamnă asumarea din partea tuturor actorilor responsabili și , implicit, implicarea!

Și ca să parafrazez un coleg “Numai lucruri bune se întâmplă atunci când măcar 9 consilieri locali se gândesc la sănătatea copiilor și la calitatea oferită, prin produsele alimentare distribuite în școli.”, noi suntem o mică parte dintre consilierii locali care “se gândesc”… Și am votat neasumarea!

1 1 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile