Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Primarii sunt cei mai importanți actori care trebuie să se ocupe de dezvoltarea comunităților locale și îmbunătățirea calității vieții oamenilor

Sarcinile nu pot fi îndeplinite fără sprijin din partea Guvernului României. În contextul problemelor apărute privind finanțarea proiectelor din programul guvernamental ”Anghel Saligny”, am convocat o întâlnire cu edilii social-democrați, din județul Alba pentru a analiza împreună cu subprefectul județului și parlamentarii noștri, punctual, stadiul și situația fiecărui proiect. Vom depune diligențele necesare pentru ca toate proiectele începute să fie continuate și finalizate cât mai repede.
Avem investiții importante în derulare, iar oamenii merită să beneficieze de drumuri asfaltate, apă curentă, fără întreruperi pe timp de vară, alimentare cu gaz, extinderea rețelelor electrice, servicii medicale corespunzătoare, instituții de învățământ moderne, zone de agrement, dar mai ales servicii publice eficiente și la tarife corespunzătoare.
Au trecut aproape 10 luni de când primarii social-democrați din județul Alba și-au preluat responsabilitățile. Suntem o echipă unită și demonstrăm că o administrație social-democrată înseamnă o administrație eficientă.
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate