România pare în aceste zile o corabie în care un grup de marinari încearcă să o lovească de stânci, în încercarea de a câștiga admirația pasagerilor. Așa se comportă USR în actuala guvernare, iar această atitudine nu mai poate fi acceptată. Să nu uităm că USR a făcut praf și pulbere guvernarea din urmă cu aproximativ 5 ani, la finalul căreia România s-a aflat într-o profundă criză politică. „Specialiștii” USR au negociat atât de bine jaloanele din PNRR, încât s-a dovedit că erau de fapt în defavoarea românilor.
Acum, USR se laudă public cu meritocrația și măsurile de austeritate, dar în realitate face total invers. Spre exemplu, își înșurubează membrii în consiliile de administrație (în Consiliul de Administrație de la Avioane Craiova, 3 din cei 5 noi membri sunt apropiați de USR, după cum a dezvăluit presa), iar miniștrii USR se comportă precum noii vătafi, luând decizii fără consultări reale în coaliție și în Guvern. Interesul este să vândă companiile de stat, iar pentru asta atacă constant imaginea acestora.
PNL pare că s-a făcut preș în fața USR, de teamă că ar putea să îi preia din electorat, așa că îi acceptă toată această joacă nebună cu viitorul României.
Închei spunându-mi public poziția privind actuala guvernare: USR trebuie să părăsească coaliția pentru că nu știe să guverneze și să lucreze în interesul românilor. USR pare un partid neoanarhist, incapabil de colaborare politică, cu lideri narcisiști, care iubesc mai mult imaginea proprie pe rețelele de socializare, decât interesele României și ale cetățenilor acestei țări. Am acceptat mult prea multe din partea acestor „politicieni noi” cu metehne de mahala, gata oricând să își pună poalele în cap și să împrăștie noroi de fiecare dată când cred că îi ajută în sondaje. O guvernare reală înseamnă stabilitate politică, așa cum bine amintește premierul Ilie Bolojan, dar înseamnă și demnitate, colaborare, respect reciproc între partenerii politici, dar mai ales respect pentru români.
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba



















