La rafturile magazinelor, la pompă sau în farmacii, resimțim din plin măsurile din primul pachet de reechilibrare bugetară. Mult mai suportabilă social ar fi fost soluția impozitării progresive a veniturilor, propusă de PSD, ca alternativă structurală la creșterea TVA. Aceasta ar fi evitat scumpirile.
Impozitul progresiv se aplică în aproape toate țările dezvoltate, inclusiv din UE, și este susținut ca soluție pentru România de Comisia Europeană și de alte instituții financiare internaționale. Acesta e justificat prin rațiuni de echitate socială, având în vedere că cei cu resurse financiare mai mari pot contribui mai mult la bugetul public, pentru a asigura finanțarea serviciilor sociale și a infrastructurii. Impozitul progresiv presupune impozitarea la o rată mai mică pentru cei care au venituri mai mici, în timp ce veniturile mai mari să fie impozitate la o rată mai mare.
A fost opțiunea actualului premier să promoveze decizii mult mai dure, care afectează în mai mare măsură populația cu venituri mici și medii decât pe cei cu venituri mari, precum creșterea TVA.
În continuare, PSD va acționa pentru corectarea deciziilor profund injuste și inutile – de tipul plata contribuțiilor la sănătate pe indemnizațiile mamelor, veteranilor sau foștilor deținuți politici. PSD va insista pentru promovarea unor măsuri din perspectiva echității sociale – precum suprataxarea corporațiilor, blocarea înstrăinării profiturilor, tăierea rapidă a tuturor sinecurilor și avantajelor excesive, respectiv a pensiilor speciale. Nu ne dezicem de guvernare, dar nu suntem de acord cu toate măsurile adoptate.
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba




















