PSD nu a blocat reforma administrației locale, ci a cerut un termen pentru o consultare publică reală și pentru stabilirea unor criterii serioase de evaluare a funcționarilor publici. În cazurile în care ar urma să fie concedieri în primării, cine credeți că va fi dat primul afară în varianta „reformei” Bolojan? Primul concediat va fi cu siguranță funcționarul care muncește serios, dar care nu este în grațiile politice ale primarului pentru că nu i-a lipit afișe în campania electorală.
Administrația locală din România are nevoie de o reformă serioasă, care să pună accent pe EFICIENȚĂ, MERITOCRAȚIE ȘI COMPETENȚĂ, iar INTERESUL CETĂȚEANULUI să se afle în centru tuturor deciziilor. Reducerile de personal se vor realiza doar acolo unde primăriile au o schemă supradimensionată în raport cu necesitățile și cu numărul de locuitori deserviți.
O astfel de situație este chiar în primăria condusă de actualul premier Ilie Bolojan, care poate fi declarat campionul creșterii numărului funcționarilor dintr-o primărie.
La Primăria Oradea, numărul funcționarilor a crescut cu aproape 80% în timpul în care domnul Ilie Bolojan era primar. Sunt curios cum ar face acum restructurarea primăriei „austerul” Bolojan și câți dintre funcționarii pe care i-a angajat i-ar da afară.
La Oradea, presa națională a dezvăluit că este CEA MAI MARE CREȘTERE dintr-o primărie din țară, în ultimii 10 ani, de la 254 la 452 de angajați.
Așa că domnul Bolojan ar trebui să lase demagogia deoparte și să gândească o reformă serioasă a administrației locale care să aducă eficiență și beneficii reale pentru cetățeni.
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba


















