POZIȚIE privind posibila desființare a specializării de învățător din cadrul liceelor/colegiilor cu profil pedagogic
Având în vedere informațiile din mass-media legate de noul proiect de lege în care se discută eliminarea specializării de învățător din cadrul unităților de învățământ preuniversitar, elevii și cadrele didactice își exprimă dezacordul total privind această propunere.
De ce este importantă această specializare?
În primii ani de școală, elevii au nevoie de o atenție deosebită din partea învățătorilor pentru a se dezvolta armonios, această perioadă fiind crucială pentru viitorul academic al tinerilor. În acest scop, unitățile de învățământ din întreaga țară au nevoie de cadre didactice bine pregătite, care pot satisface în totalitate nevoile educaționale ale elevilor. Tinerii care decid să urmeze specializarea de învățător sunt instruiți, încă de la o vârstă timpurie, cum să ajute la modelarea noilor generații și formarea unor viitori adulți independenți, care excelează în meseria pe care o practică, astfel contribuind la dezvoltarea societății pe toate planurile sale.
România are o mare nevoie de cadre didactice bine instruite, iar specializarea de învățător este esențială în formarea unor tineri competenți pentru această meserie. Altfel, problema lipsei de cadre didactice în școlile românești va deveni și mai adâncă, urmând să aibă un impact devastator asupra sistemului de învățământ.
Consiliul Județean al Elevilor Alba, alături de elevii liceelor și colegiilor cu profil pedagogic din județ, își arată nemulțumirea față de acest proiect de lege, și le solicită decidenților în cauză să revină asupra deciziei, iar clasele cu această specializare să continue să funcționeze.
„ « România este, cu siguranţă, singura ţară din Uniunea Europeană care formează învăţători doar cu studii medii » nu este un argument pentru desfiinţarea specializării de învăţător din cadrul liceelor pedagogice. Practica pedagogică observativă, practica pedagogică de predare, rezultatele deosebite la examenele de titularizare sunt argumente de necontestat. Profilul pedagogic are o structură riguroasă, complexă, care funcţionează foarte bine de zeci de ani. De ce să le desfiinţăm? Ce nu merge bine?” a declarat Petru Iosif Cioara, elev în clasa a XII-a, profil Pedagogic din cadrul Liceului ,,Horea, Cloșca și Crișan” Abrud.
Biroul de Presă al Consiliului Județean al Elevilor Alba