Consiliul Județean alocă 20 de milioane de lei pentru întreținerea, pe timp de vară, a drumurilor din Alba

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba: „Întreținerea Drumurilor Județene rămâne prioritate zero pentru administrația liberală din Alba!

Nu mai puțin de 20 milioane de lei este suma pe care Consiliul Județean o alocă pentru întreținerea, pe timp de vară, a drumurilor pe care le avem în administrare.

Ca vești din teren, transmit că pe parte de turnare asfalt vom lucra în forță, în perioada imediat următoare, pe drumul de la Barajul Mihoești către Avram Iancu, pe cel de la Mănărade (Blaj) la Cergău și pe cel de la Vama Seacă (comuna Hopârta) spre Fărău.

Sume consistente vor merge și pe partea de rigole din beton. Vom interveni în zonele Căpâlna (comuna Jidvei) Mesentea (comuna Galda de Jos) și Războieni (Ocna Mureș).

Voi reveni, aici, la fel ca de fiecare dată, cu informații despre fiecare dintre șantierele la care am făcut referire și pe care le voi vizita în mod constant.

Reamintesc faptul că Alba ocupă un loc fruntaș la nivel national în privința calității rețelei de drumuri.

Consiliul Județean are în administrare puțin peste 830 de kilometri de drum. Aproape 725 de kilometri sunt asfaltați, circa 94 sunt pietruiți dar cu finanțare asigurată și doar 12 kilometri sunt drumuri din pământ.

Tuturor numai bine!”, transmite Marius Hațegan.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile