Astăzi, 24 noiembrie 2022, sub conducerea subprefectului Județului Alba, dl. Andrei Vincze, a avut loc ședința ordinară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Alba.
Temele înscrise pe ordinea de zi au fost următoarele: Informare privind modul de acordare și drepturile de care beneficiază persoanele din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 – Decret Lege nr. 118/1990, precum și a urmașilor persoanelor decedate potrivit Legii nr. 232/2020;
Aspecte privind asistența socială a persoanelor vârstnice prevăzute de Legea asistenței sociale nr. 292/2012, cu modificările și completările ulterioare.
În deschiderea ședinței domnul Andrei Vincze, a dat cuvântul domnului Flaviu Cozuc, director executiv Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Alba, care a prezentat primul punct de pe ordinea de zi.
Imediat după Revoluție a fost adoptat D.L. 118/ din 3 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat fiind o încercare a Guvernului democratic instaurat după 1989, de a repara cât este posibil suferinţele fizice şi psihice ale persoanelor persecutate de regimul comunist, instaurat după 6 martie 1945.
Într-o prezentare sistematică a acestui act normativ, urmează a se reţine următoarele:
Cine sunt beneficiarii:
a. persoanele care au executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;
b. persoanele care au fost private de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
c. persoanele care au fost internate în spitale de psihiatrie;
d. persoanele care au avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e. persoanele care au avut fost strămutate într-o altă localitate;
f.persoanele care au fost deportate în străinătate după data de 23.08.1944;
g. persoanele care au fost constituite în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului
h. soţul celui decedat, dispărut sau exterminat în timpul detenţiei, internării abuzive în spitalele de psihiatrie, deportării sau prizonieratului sau căruia i s-a stabilit domiciliul obligatoriu,
i. soţul (soţia) celui decedat după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
j. soţul (soţia) celui decedat în condiţiile prevăzute la lit h-g şi care, din motive de supravieţuire, a fost nevoit (nevoită) să divorţeze de cel închis, internat abuziv în spitale de psihiatrie, deportat, prizonier, strămutat sau căruia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, dacă nu s-a recăsătorit şi dacă poate face dovada că a convieţuit cu victima până la decesul acesteia.
De ce drepturi beneficiază:
Fiecare an de detenţie sau internare pentru situaţiile prevăzute mai sus se consideră ca vechime în muncă un an şi şase luni. Perioadele prevăzute la lit. d) şi e) constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională. Se consideră vechime în muncă şi perioada în care o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute mai sus nu s-a putut încadra ca urmare a unei invalidităţi de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau, ulterior, dacă dovedeşte că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuţia la care a fost supusă. Aceste perioade constituie şi vechime neîntreruptă în muncă şi în aceeaşi unitate şi intră în calculul acestor vechimi.
În cazul soțului/soției supraviețuitoare indemnizația este un cuantum fix de 700 de lei indiferent de tipul si durata persecuției.
Drepturile se acordă cu luna următoare depunerii cererii şi a actelor doveditoare.
În continuarea ședinței a luat cuvântul doamna Mirela Mândroc, director general adjunct, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, care a prezentat al doilea punct de pe ordinea de zi.
Sistemul național de asistență socială reprezintă ansamblul de instituții, măsuri și acțiuni prin care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor sau comunităților.
Asistența socială, prin măsurile și acțiunile specifice are drept scop dezvoltarea capacităților individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială.
Măsurile și acțiunile de asistență socială se realizează astfel încât:
• beneficiile de asistență socială și serviciile sociale să constituie un pachet unitar de măsuri corelate și complementare,
• serviciile sociale să primeze față de beneficiile de asistență socială, în cazul în care costul acestora și impactul asupra beneficiarilor este similar,
• să fie evaluate periodic din punctul de vedere al eficacității și eficienței lor pentru a fi permanent adaptate și ajustate la nevoile reale ale beneficiarilor,
• să contribuie la inserția pe piața muncii a beneficiarilor,
• să prevină și să limiteze orice formă de dependență față de ajutorul acordat de stat sau de comunitate.
Potrivit Legii asistenței sociale nr. 292/2011, persoanele vârstnice sunt definite ca fiind acele persoane care au împlinit vârsta de 65 de ani (art. 6 lit. bb din Legea nr. 292 / 2021).
Persoanele vârstnice reprezintă o categorie de populație cu nevoi particulare, în special datorită limitărilor fiziologice și fragilității caracteristice fenomenului de îmbătrânire. În funcție de situațiile personale de natură socio-economică, medicală și fiziologică, persoanele vârstnice beneficiază de măsuri de asistență socială în completarea prestațiilor de asigurări sociale pentru acoperirea riscurilor de bătrânețe și de sănătate.
De asemenea, potrivit actului normativ anterior menționat ( Legea asistenței sociale nr. 292 / 2011), familia persoanei vârstnice are obligația de a asigura îngrijire și întreținerea acesteia.
Obligațiile familiei se stabilesc astfel încât să nu afecteze veniturile considerate a fi minim necesare vieții curente a persoanei/persoanelor obligate la întreținere, precum și a copiilor acesteia/acestora.
În situația persoanei vârstnice singure sau a cărei familie nu poate să-i asigure parțial sau integral, îngrijirea și întreținerea acesteia, statul intervine prin acordarea de beneficii de asistență socială și servicii sociale adecvate nevoilor strict individuale ale persoanei vârstnice.
Beneficiile de asistenţă socială se acordă persoanelor vârstnice care se găsesc în situaţii de vulnerabilitate, respectiv:
• nu realizează venituri proprii sau veniturile lor ori ale susţinătorilor legali nu sunt suficiente pentru asigurarea unui trai decent şi mediu sigur de viaţă,
• se află în imposibilitatea de a-şi asigura singure activităţile de bază ale vieţii zilnice, nu se pot gospodări singure şi necesită asistenţă şi îngrijire,
• nu au locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii,
• se află în alte situaţii de urgenţă sau de necesitate, prevăzute de lege.
În vederea prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor temporare ori permanente ale unor situații care pot afecta viața persoanelor vârstnice sau pot genera riscul de excluziune socială, persoanele vârstnice au dreptul la servicii sociale.
Legea asistenței sociale nr. 292/2011 prevede faptul că pentru a identifica și a răspunde cât mai adecvat nevoilor sociale ale persoanelor vârstnice și condițiilor particulare în care aceștia se află, serviciile sociale se organizează cu prioritate la nivelul comunităților locale, astfel că responsabilitatea identificării și evaluării nevoilor persoanelor vârstnice, a organizării, planificării și asigurării finanțării sau cofinanțării serviciilor sociale, revine autorităților publice locale, iar furnizorii de servicii sociale publici și privați au responsabilitatea acordării serviciilor sociale cu respectarea standardelor de calitate. (Ordinul nr. 29/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem integrat și cantinele sociale)
Potrivit Legii nr. 292 / 2011, autoritățile administrației publice local au obligația de a asigura serviciile de îngrijire personală. Acestea pot fi acordate fie la domiciliul persoanei vârstnice, fie în centrele rezidențiale destinate acestora.
O multidisciplinară de specialiști va efectua evaluarea autonomiei funcționale a persoanelor dependente și va stabili gradul de dependență. Această evaluare se realizează, de regulă la domiciliul persoanei. În funcție de nevoile identificate de către echipa mobilă, se va realiza un plan individualizat de asistență și îngrijire și se va urmări furnizarea servicii sociale adaptate acestor nevoi.
Îngrijirea personală la domiciliu a persoanelor vârstnice se poate realiza de către un îngrijitor informal (persoană necalificată în domeniu – membru al familie, vecin sau orice altă calitate) sau de către un îngrijitor formal (persoană calificată, certificată profesional).
Referitor la instituționalizarea persoanelor vârstnice, respectiv ocrotirea acestora în centre rezidențiale, persoanele vârstnice dependente pot beneficia de îngrijire în acest tip de serviciu social, doar în cazul în care îngrijirea la domiciliu a acestora nu este posibilă.
Fie că discutăm despre furnizarea de servicii sociale de îngrijire la domiciliu sau de servicii de îngrijire în centre rezidențiale, persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii au obligația de a plăti o contribuția de întreținere stabilită de către autoritatea publică locală sau de către furnizorii privați care administrează aceste tipuri de servicii.
În cazul în care persoana vârstnică nu realizează venituri sau nu poate achita integral contribuția de întreținere, suma aferentă acesteia sau diferența până la concurența valorii integrale a contribuției se asigură de către susținătorii legali ai persoanei vârstnice, în condițiile prevăzute de lege.
În situația în care persoanele vârstnice nu au venituri și nici susținători legali, contribuția de întreținere va fi asigurată din bugetele locale, în limitele hotărâte de autoritățile administrației publice locale.
În concluzie, putem afirma faptul că, analizând cadrul legislativ actual, în contextul situației prezentate, se impune analizarea atentă și permanentă a nevoilor individuale și specifice persoanelor vârstnice din cadrul fiecărei comunități locale, dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu, a locuințelor protejate, a centrelor de zi și a centrelor respiro, adaptate nevoilor acestor persoane, promovarea unui stil de viață sănătos, a unei îmbătrâniri active, implicarea și responsabilizarea familiei în susținerea, acompanierea și / sau îngrijirea persoanelor vârstnice și creșterea nivelului de trai și a standardului de viață pentru toate categoriile vulnerabile.
