La Primăria Municipiului Aiud, sala I.I.C Brătianu, s-a derulat cea de-a XXXI-a ediție a Colocviului de literatură dedicat poeziei și traducerilor literare, o manifestare de prestigiu.
Invitat de onoare preotul și scriitorul Theodor Damian, director al revistei bilingve (română și engleză) „Lumina lină”, personalitate a culturii românești. A fost prezentat volumul „Adam n’est pas mort”, ilustrații de Andrei Damian, traducerea în limba franceză de Marcela Hădărig, Editura Vinea, București, 2024, precum și alte cărți ale distinsului cărturar.
În cadrul atelierului de traduceri literare contemporane a fost lansat volumul de poeme: Marcel Miron – „Fântânile cerului / Les fontaines du ciel”-, traducerea în limba franceză de Marcela Hădărig, Editura Inter-Art Aiud, 2026.
Prof. univ. dr. Ioan N. Roșca și scriitorul Ioan Hădărig i-au prezentat pe cei doi autorii precum și cărților promovate de Colocviile de literatură.
Au avut loc prezentări de carte semnate de: Ciprian Sabău, Patricia Goodrich, Ioan Hădărig, Casandra Ioan, Anda Comșa-Chiș precum și antologia româno-etiopiană „Întâlniri poetice”, publicată de Editura Inter-Art Aiud (cu traducere în română, engleză și amharică).
O prezentare a Catalogului taberei Prison-Art 2025 și a volumului cuprinzând cercetarea întreprinsă printr-un studiu de caz, a fost realizată de Ștefan Balog, artist plastic și de Viorel Cioflică, sociolog.
Lectura publică a fost susținută de Sonia Elvireanu, Casandra Ioan, Anda Comșa-Chiș, Ruxandra Dragomir, Theodor Damian, Marcel Miron și Ioan Hădărig iar recitalul de muzică, pe versuri de Lucian Blaga, Mihai Eminescu și Livia Rebreanu Hulea, a fost prezentat de Marius Moga.
Galeriile de artă contemporană au găzduit Expoziția de fotografie artistică semnată de Andrei Damian din Statele Unite ale Americii.
Curatorul expoziție este Zoltan Balog iar vernisajul a fost realizat de scriitorul Ioan Hădărig. Programul de vizitare: 29–30 iulie, între orele 10:00–11:00.
În Galeriile Inter-Art Aiud a fost organizată Expoziția Internațională de Mail-Art, cu tema „Brâncuși”, la care au participat 77 de artiști din 27 de țări și regiuni, cu lucrări originale inspirate de personalitatea artistică și opera lui Constantin Brâncuși.
Curatorul expoziției a fost scriitorul Ioan Hădărig iar coordonatorul proiectului a fost artistul plastic Ștefan Balog.
O zi în care cuvântul, muzica și artele vizuale s-au întâlnit la Aiud — de la poezie, la fotografie, la un dialog artistic internațional, în jurul lui Constantin Brâncuși.
Organizatorii evenimentului au fost Primăria Aiud • Direcția de Cultură – Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” • Fundația „Inter-Art” Aiud – www.inter-art.ro
Cu sprijinul: „de la Georgia”
Fotografii de Zoltan Balog.



















