Colectarea separată a deșeurilor în Alba Iulia. Nesfârșitul drum de la teorie la practică

Oficial, în Alba Iulia avem colectare selectivă. Mă rog, colectare separată, că selectiv e un termen care lasă prea mult loc de interpretare. Or, însăși chestia asta, că operatorul și toți partenerii lui în campaniile de informare au trecut de la termenul de selectiv la cel de separat, arată că teoria nu prea se pupă cu practica. Iar dacă, vorba piesei, oficial ne merge bine și colectăm separat, în realitate lucrurile nu stau deloc așa cum ar trebui.

Nu colectăm separat. Asta e realitatea, chiar dacă ne place să credem altfel. Faptul că există condițiile și premisele ca această activitate să existe, că avem tomberoane colorate, nu înseamnă că și facem asta. Și-apoi, există o mare problemă în tot procesul ăsta de reciclare a deșeurilor, de colectare separată a lor: fie o facem toți, fie o facem degeaba. Dacă din 100 de cetățeni, 90 își împart deșeurile, le separă – sticle la sticle, plastic și metal la plastic și metal, hârtie și carton la hârtie și carton, reziduale la reziduale, însă alții 10 aruncă anapoda, tot procesul devine un eșec.

Când naiba am ne-am dezvățat să reciclăm și de ce? Eu, unul, încă țin minte vremurile în care șuteam sticlele de lapte de acasă și le duceam la alimentara să iau garanția pe el. Vreo câteva sticle și aveam bani de înghețată. Știu, pare că vorbesc din calitatea unui moșneag ce trăiește nostalgia unor vremuri apuse, însă astea nu se întâmplau chiar atât de demult în trecut. Sigur, în ultimii ani ai lui Ceașcă, pe care îi țin și eu minte, exista un veritabil hei-rup al reciclării. Nu știu cât era de eficient, însă știu că treaba asta părea o chestiune vitală. Toți colectam hârtie și maculatură pentru reciclat. Sticlele, cum ziceam, erau un fel de valută forte pentru un puștiulică ce voia să lingă la o înghețată polar, aia cât un pachet de unt, cu 2,75 lei. Ne-am dezvățat, între timp. Am uitat că aveam, cândva, niște apucături în regulă.

Cine e de vină că azi nu mai știm să reciclăm? Răspunsul e complicat și simplu. Toți suntem de vină și, vorba aia, dacă toți suntem de vină nu-i nimeni vinovat. Cu toate astea, o să încerc să arăt cu degetul.

De vină e cadrul legislativ. Sunt puține lucruri necesare, pe care le fac toți oamenii, chiar dacă sunt mulți care le fac din proprie inițiativă. Însă, așa cum ziceam, chestiunea asta nu e una în care o majoritate să fie suficientă. Așa că e nevoie de legi. În plus, avem nevoie de acel „carrot and stick”, anume de beneficii, în cazul în care ne conformăm, sau pedepse dacă nu o facem. De-asta avem nevoie de o lege care să introducă obligativitatea reciclării. Să avem și noi un „pfand”, cum au nemții. Să primesc ceva dacă reciclez ambalajele, sticlele, cartonul, și să existe o pedeapsă dacă nu o fac.

De vină e administrația publică. Ei sunt cei care asigură, pe raza orașului, serviciul de colectare. Ei, împreună cu operatorul. Administrația are datoria de a explica locuitorilor ce trebuie să facă și de ce e bine să facă așa. Ei, prin intermediul Poliției Locale, trebuie să se asigure că cetățenii se conformează. Practic, ei trebuie să informeze, să educe și să pedepsească/taxeze derapajele, neconformitățile.

De vină sunt eu. Eu, tu, noi, toți suntem de vină în povestea asta. Suntem comozi, indiferenți, nepăsători. Pe undeva, e însă normal să fie așa, căci fiecare dintre noi poate pune o întrebare pertinentă în contextul nevoii de reciclare: mie ce-mi iese? Ah, salvăm planeta. Haideți pa! Adică, de ce aș ajuta eu, cetățean, o primărie care oricum mă jumulește, o companie care oricum produce o cârcă de bani de pe spinarea mea? Da, sunt întrebări legitime și, până să avem un sistem funcțional, acel „carrot & stick”, răspunsul nu poate fi decât un apel la busola morală: aleg să reciclez pentru că așa trebuie, așa e bine. Atât, nimic mai mult.

Principele Nicolae to the rescue! De o bună bucată de vreme, din ce înțeleg, și până prin toamnă, Principele Nicolae al României, împreună cu fundația care-i poartă numele – și probabil susținuți de operatorul RER Vest – Retim, duce o campanie de conștientizare și, simultan, efectuează un sondaj/studiu cu privire la modul în care albaiulienii privesc colectarea separată, cum și dacă o fac în mod corespunzător. Ceea ce e foarte bine că se întâmplă, chit că pe undeva treaba pare ruptă dintr-un pasaj de Kafka. E ceva să ieși din casă, să duci gunoiul, iar lângă tomberoane să te aștepte doi tineri cu niște chestionare, plus ditai prințul. Asta să fie soluția, câte un principe la fiecare loc de colectare, să-ți privească în pungă dacă a selectat cum trebuie și dacă reciclezi?

Mesajul Principelul Nicolae al României despre campania pe care o derulează în Alba Iulia

Lăsând gluma la o parte, e foarte bine că o astfel de campanie are loc. Mai mult, din discuțiile purtate ieri, oamenii încă sunt în căutare de personal, de tineri, care să se implice în această campanie, în realizarea studiului. Evident, contra cost, adică au niște joburi pe perioadă determinată, așa că, dacă e cineva interesat, ar face de bine să-i contacteze.

Așadar, ce e de făcut?  E destul de simplu.

  1. Să colectăm separat. Sticlă la sticlă, metal la metal, resturi de mâncare la resturi de mâncare.
  2. Să spălăm ambalajele înainte de a le arunca. Cutia de iaurt, cartonul de lapte, toate, în general, reciclabilele.
  3. Să turtim ambalajele înainte de a le arunca. Sticlele din plastic, cutiile de carton, toate.
  4. Să depozităm gunoiul în mod corect: sticlă la sticlă, hârtie la hârtie și așa mai departe.

De ce să facem toate astea? Păi, nu ca să-i facem viața mai ușoară operatorului. Nu ca să se poată lăuda Pleșa și Primăria Alba Iulia cu ce sistem frumos vor fi avut. Nu ca să crească profiturile și parandărăturile. Nu pentru X sa Y. Nu pentru Principele Nicolae. Trebuie să facem toate astea pentru că așa e bine, așa e corect și așa ne dictează busola morală.

5 3 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile