Cînd Asociația Alba Iulia Infrastructură nu-i suficient de smart pentru funcționarii smart-city-ului

Alba Iulia e smart – city. Tot asta auzim din gurile degrabă lăudăroase ale angajaților Primăriei și de prin presa conectată la casieria instituției. Băi, sîntem smart-city. Tehnologie, laser frate! Avem, facem, proiecte, aplicații, sîntem high-tech, iar cînd facem pîrțuri miros a primăvară.

E sistemul clasic al minciunii care, rostogolită în suficient de multe guri, împachetată în materiale „de presă” plătite la timp și repetată cu obstinație, începe să se transforme în adevăr. Că deh, dacă o zic toți, înseamnă că e adevărat, nu? Așadar, sîntem smart-city.

În peste jumătate din locurile din oraș nu poți plăti cu cardul. Sistemul de parcări e atît de tehnologizat încît umblă trepăduși de pe la Serviciul domenii publice, cu bidineaua, să delimiteze spațiile. Zero monitorizare, zero tehnologie. Sistemul de iluminat public nici măcar nu e economic, darămite smart. Ne mai trebuie niște tramvaie trase de cai care vorbesc franceza și da, atunci sîntem smart-city pe bune. Despre site-ul primăriei nici nu mai zic, că e o latrină tehnică în care totul e anapoda și găsești aproape nimic. Dar care a costat un purcoi de bani. Fucking ușa de la Primărie e ținută deschisă cu un bolovan. Un fucking bolovan, pavelă din caldarîm! În instituțiile din oraș, tot la ghișeu, tot la dosar cu șină, tot cu oameni pe care apariția facebook i-a luat prin surprindere, așa că au rămas să se joace pe mIRC și MySpace. Dar hei, sîntem smart-city, că așa zicem noi că sîntem! Ar mai trebui doar o budă în curtea Primăriei, cu gaură în formă de inimă în ușa de lemn și ziarele în care se promovează pe post de hîrtie de șters. Atunci chiar am fi smart-city!

Ei, fiți atenți. Pentru că smart-city ăsta e atît de smart-city, și trebuie să faci tulumbe printre funcționari ca să găsești cîte o informație, băieții de la Asociația Alba Iulia Infrastructură au avut o idee. Mă rog, idee e mult spus, căci de fapt oamenii cer ca și la noi să se pună în practică niște lucruri care în alte orașe, în zone civilizate, unde apa caldă nu-i o minune iar mersul pe jos nu e invenție recentă, se întîmplă în mod normal.

Adică, se gîndeau ei, ar fi bine– dacă tot avem un site al Primăriei – să existe o hartă multimedia, unde să poți afla, cu unul-două click-uri, care-i situația în fiecare zonă. Să dai click pe o stradă și să afli dacă e asfaltată sau nu, dacă e parte din domeniul public sau e privată, dacă există canalizare sau rețea electrică funcțională, să vezi care-i PUZ-ul de acolo, să afli care-s planurile administrației pentru respectiva zonă și care e orizontul de timp în care ceea ce se vrea a fi făcut se va și face. Practic, să poți afla toate datele pe care Primăria le are, fără să dai nas în nas, dosar în dosar, cu funcționarii instituției, fără să-ți pierzi timpul căutînd după toate astea.

Practic, un banal sistem, o hartă digitală cu informații utile – și cu caracter public – așa cum prin lumea civilizată au chiar și satele ce nu pretind despre ele că-s smart-village. Ei bine, de la ideea asta – pe care, prin vocea lui Mircea Trifu, o tot cer în Consiliul Local implementată – cei de la Alba Iulia Infrastructură au aflat că există niște linii de finanțare europeană, că se pot accesa fonduri pentru punerea în practică a unui astfel de sistem. Care, așa cum am mai zis, în lumea civilizată ține de normal, de banal chiar.

Și uite așa s-a apucat Mircea Trifu să le scrie celor de la Primărie, să le zică despre posibilitatea folosirii banilor europeni pentru așa ceva și, în principiu, să le spună că Alba Iulia Infrastructură e dispusă să-i ajute cu tot ce poate. După cum se vede în hîrtiile de mai jos.

Normal, a urmat și un răspuns. Unul în care specialiștii lui Paul Voicu, sub semnătura acestuia, le-au zis celor de la Alba Iulia Infrastructură un fel de „da, da, știm, oricum facem, mulțumim dar nu e cazul, bravo, nu ne sunați că vă sunăm noi”.

Adică, aflăm că smart funcționarii au deja în vedere treaba asta. Nu doar că o au în vedere, dar probabil privesc la ea cu jind. Și că au să facă ei, cîndva, cumva. Și că e o procedură, și că partenerii sînt aleși pe sprînceană, că procedură și lege. Mă rog, genul ăla de limbaj de lemn funcționăresc menit să te facă să rămîi cu impresia că cel care l-a compus e deștept, deși n-ai înțeles nimic.

Sigur, nu-i de mirare că le-au dat cu flit, că i-au trimis la plimbare. Chestia cu fondurile europene, cu proiectele smart, nu e pentru oricine. Au ei, cei din Primărie, tot ce trebuie, și oameni și parteneri și tot ce trebuie. Doar deh, sîntem în 2019 și-n smart-city-ul Alba Iulia încă umblăm cu dosare cu șină pe la Primărie. Dar nu-i nimic, că au să facă ei.

Probabil că deja se și încălzesc niște guguștiuci pentru posturile sinecură din proiectele astea europene.

În fapt, o să vă povestim noi zilele astea despre cîteva cazuri de angajați de succes, lipitori de bani europeni.

Pînă atunci însă, să stăm calmi. Primăria știe ce face. Departamentul de lovele europene e brici. Nu, n-avem încă chestii utile, dar hei!, cu bani europeni au făcut un proiect de „reenactment culinar”. Da băi, să moară ăia de la MasterChef de spume! Trepădușii Primăriei Alba Iulia, sectorul proiectări pe bani europeni, au scris un proiect și accesat fonduri pentru o chestie de „reenactment culinar”. Adică, pe bani europeni, au gătit ei ce se gătea pe timpuri. Chestie care, sanchi, e ceva activitate culturală.

După care, probabil, au dus tot ce au gătit boierului Voicu. Că mna, dacă tot a fost reenactment, să fie cît mai aproape de realitate, nu? Haideți pa!

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate