Cercetați pentru trafic de droguri de risc

La data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, efectuează 5 percheziții domiciliare în municipiul Blaj, într-o cauză penală, având ca obiect comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut că, mai multe persoane ar fi comercializat droguri de risc consumatorilor din municipiul Blaj, inclusiv unor elevi.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia urmează să fie conduse, în vederea audierii, peste 15 persoane.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, din cadrul Poliției Române și de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Alba și a jandarmilor din cadrul I.J.J. Alba.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile