Ce naiba e ăla un Smart City? De o bună bucată de vreme, sintagma asta e fulturată peste tot și pare să fi devenit un fel de marotă a administrației locale. Dar ce înseamnă acest Smart City, de fapt?
Știm că Bucureștiul – că așa zicea doamna Firea – e Smart City pentru că are oameni smart. Adică oameni deștepți, aia e Smart City. Desigur, nu e așa. Și, totuși, ce e ăla un Smart City și ce caută Alba Iulia în toată povestea asta?
Vrem să le dăm cu tehnologia în cap japonezilor sau doar vrem să prindem și noi prezentul din urmă? Vrem să inovăm sau pur și simplu vrem să începem și noi, de mîine, să folosim tehnologica în mod eficient, așa cum o fac alții de ieri și de demult? Cît sînt de aplicabile soluțiile tehnologice de ultimă generație într-un oraș precum Alba Iulia? Cît costă ele și care e orizontul de timp rezonabil pentru a ne deștepta și a deveni un SmartCity?
Am vrut să aflăm, în cîteva cuvinte, toate astea de la Nicolaie Moldovan, city-managerul municipiului. Ne-am întins însă cu discuția pe mai multe zeci de minute. Pentru că, deși SmartCity poate fi explicat, în teorie, extrem de scurt, drept un oraș care utilizează în mod eficient tehnologia, în practică lucrurile sînt mereu mai complicate. Așadar, să purcedem, alături de Nicolaie Moldovan,
Alex Cristorian: Spune-mi, ca să înțeleagă și tanti Florica, ce vinde flori sau cartofi în piața din spate, ce e ăla un Smart City? Ce înseamnă chestia asta în Alba Iulia?
Nicolaie Moldovan: Nu există o definiție universală, însă cred că este acel oraș în care viața lui tanti Florica, lui nenea Gheorghe și a oricărui locuitor este una facilă, bună, comodă, sigură, mediată prin intermediul tehnologiei în relația cu orice entitate care își desfășoară activitatea în orașul respectiv.
Tehnologia e cea care într-un mod cît se poate de ușor, de sigur și de protejat, îl ajută pe un cetățean să aibă interacțiuni cu Primăria, cu școala, cu spitalul, cu o stradă pe care circulă, cu un loc de parcare, cu un centru comercial, cu o farmacie, cu serviciile de siguranță. În același timp, orașul inteligent este și acel oraș în care deciziile celor în drept se orientează și se iau într-un mod gîndit. E vorba de a educa oamenii, începînd de la o vîrstă foarte fragedă și ajungînd în toate treptele, să utilizeze concret tehnologia pentru a le face viața mai ușoară.
Este, în același timp, un oraș cu cît mai multe interacțiuni digitale, cît mai cash-less și contact-less. Orașul inteligent e și un bun argument pentru un parteneriat între mediul de administrație cu furnizorii și operatorii de utilități – apă, canal, gaz, energie – cu furnizorii de telecomunicații, cu operatorii de transport – și cei locali și cei care tranzitează orașul – cu serviciile medicale, de siguranță, care împreună lucrează într-un, să-i spunem centru de management al orașului. Iar asta înseamnă că ei dispun acolo de date care se colectează din oraș, folosind senzori, camere video, rețele de comunicații, fibră, sisteme GSM, GPRS, și care le permit să adune într-un panou, într-un calculator, în timp real informații despre ce se întîmplă în viața orașului, și în subteran, și la sol și în suprateran. Apoi, în baza analizelor generate de aplicații informatice, să poată să gestioneze foarte eficient orașul.
Am încercat o definiție mai largă, nu aș vrea să spun complexă, dar o definiție mai largă, pentru că e foarte greu să definești și să explici foarte pe scurt ce înseamnă viața unui oraș inteligent. Într-o bună măsură cred că am atins și explicat ce înseamn acest Smart City.
Alex Cristorian: Înțeleg, din ce mi-ai zis, că tot acest concept presupune o digitalizare totală, completă a orașului. Să fie totul la un click distanță, să poată fi cunoscută și accesată, rezolvată, în timp real, orice problemă – atît de către autorități cît și de către operatorii de utilitiți. Iar asta presupune o multitudine de aplicații. Îmi poți da un exemplu de aplicație?
Nicolaie Moldovan: Mie îmi place o aplicație de catalog digital, care poate fi folosită în școlile orașului, și care permite o interacțiune între profesori, elevi, conducerea școlii și familiile copiiilor care învață la școală. Dar nu într-un mod simplist, comunicînd că elevul Popescu este absent de la ora de matematică sau că a luat un 10 la ora de matematică. Prin intermediul unei astfel de aplicații sînt disponibile informații, în format digital, pentru elevi, pentru a putea să învețe programa pe care o urmează în fiecare an școlar, pentru a se putea pregăti pentru competiții școlare, pentru olimpiade. Prin intermediul unei astfel de aplicații pot lucra de acasă, de pe calculatorul personal, de pe telefonul inteligent, la teme, într-un mediu colaborativ, supervizați tot de la un calculator sau telefon ori tabletă, de către profesori. Pot face aceste lucruri în echipă și pot schimba foarte repede și ușor o serie de informații. În egală măsură, o astfel de aplicație poate să genereze rezultatele școlare sub forma unor rapoarte ce se comunică factorilor în drept, indiferent de nivelul lor de reprezentare, fie că vorbim de Inspectoratul Școlar, de minister ori alte entități avizate. Cred că este un foarte bun tip de aplicație care conectează mai multe categorii de oameni, pe elevi, pe dascăli și conducerea școlii și, evident, pe părinți. Practic, printr-o simplă aplicație, interconectăm toți factorii importanți, care au legătură cu viața unei școli și cu educația – atît timp cît învățăm să apreciem educația ca fiind cel mai de preț bun pe care îl poate avea un individ, și în egală măsură o comunitate. Este un tip de aplicație care le permite foarte ușor să comunice, să schimbe informații și să le ușureze practic viața, reunțînd la scrisul pe hîrtie – care nu trebuie eliminat total, căci are și el rolul său de multe ori.
Alex Cristorian: Ok, dar astfel de aplicații, în lumea civilizată, mai la vest de minunata noastră țară, se întîmplă deja de mult timp. Și acolo ele se nasc natural. Adică oamenii de acolo identifică o problemă și găsesc că o pot rezolva, că pot eficientiza un sistem, cu astfel de aplicații. Asta vrea, de fapt, acest SmartCity, ca prin departamentul pe care îl conduci, prin intermediul Primăriei, să impulsioneze diferitele structuri din domeniul public sau privat al orașului să prindă prezentul din urmă?
Nicolaie Moldovan: E bună întrebarea și mă bucur că ai pus-o, pentru că a impulsiona activitatea unor entități cu care colaborăm, mai mult sau mai puțin, este un argument. Întrebarea ta este, în același timp, și un bun prilej de a contextualiza puțin mai bine ceea ce facem noi, subsumabil acestui proiect. În primul rînd, noi nu clamăm astăzi că Alba Iulia este un oraș inteligent. Și aș vrea să pornim discuția de aici.
Alba Iulia, pentru a ajunge un oraș inteligent, este la cîteva sute de milioane de euro distanță, de investiții necesare pentru a își crea o infrastructură care să permită ceea ce am spus în prima parte a discuției. Cel puțin cîteva sute de milioane de euro distanță, și există în același timp și o mare lipsă de resurse umane, necesare pentru a administra, într-un mod corect, o astfel de infrastructură. Unde sîntem noi astăzi și ce facem? Noi sîntem într-o fază de testare a mai multor produse, servicii și aplicații din zona de tehnologie.
Alex Cristorian: Dă-mi, te rog, un exemplu…
Nicolaie Moldovan: De pildă, senzori de parcare. Senzori de monitorizare a calității aerului. Soluție de catalog digital, pentru că tocmai am pomenit-o mai devreme și îmi place. Sînt două soluții de catalog digital care sînt testate în Alba Iulia în toate cele 20 de școli. Alt exemplu, corpuri de iluminat inteligent, cu monitorizare în cloud a consumului, a parametrilor de funcționare a corpului de iluminat. Mai apoi soluții de platforme de educație, cu baze de date cu tot felul de informații.
Pregătim și o platformă de date deschise, în care punem informații publice, utile celor care le pot folosi, fie din societatea civilă ori de către reprezentanții mass-media. Miza noastră este ca ele să ajungă să fie folosite în principal de către companiile care pot să codeze, care pot să producă software ori aplicații informatice utilizînd aceste date. În egală măsură, în test – ca să mai ofer cîteva exemple – avem senzori care măsoară fluxurile de trafic de pe cîteva artere principale ale orașului – cîte mașini trec, tonaje și așa mai departe. Există și soluții digitale în domeniul sănătății. Sînt și alte soluții, de pildă căsătorie online, rezolvarea programării și a tot ce înseamnă partea birocratică printr-o aplicație.
Avem, ca mod de lucru – și aș vrea să subliniez această chestiune, pentru că acolo pot fi găsite mai multe informații – avem o organizare a acestei pilotări, a acestei testări, subsumată la un nivel de 11 domenii, care țin de mobilitate, educație, sănătate, mediu, energie și așa mai departe. Sîntem în colaborare cu 38 de companii și avem în test peste 100, cred că exact 106 soluții digitale în prezent. Testarea are loc pe o durată limitată de timp și ea variază. Sînt companii cu care avem protocoale de colaborare care au depășit un an, doi ani, și sînt unele cu care colaborăm pentru doar cîteva luni, în care putem vedea cum funcționează produsele sau serviciile. Un lucru foarte important este că tot acest proces este susținut din punct de vedere financiar de către companii și nu de către Primărie.
De ce facem aceste testări? Există mai multe argumente. Ca oraș nu dispunem de un buget foarte generos, care să ne permită să cheltuim fără să anlizăm foarte foarte bine dacă orice tip de vînzător de tehnologie are un produs de care avem nevoie cu adevărat, ne este util, are un preț decent, produsul rezistă în timp, nevoile de intervenții și mentenanță sînt unele modeste, nu sînt foarte frecvente și nici nu costă foarte mult. Și pentru a înțelege aceste lucruri noi trebuie să ne educăm oamenii din Primărie. Trebuie să ne pregătim pentru a înțelege, de multe ori, oferta celor vin, ne bat la ușă și au ceva de vîndut. Sînt foarte mulți, sînt foarte diverși, sînt foarte bine antrenați să vîndă, au foarte multe argumente, multe dintre ele care se bazează pe experiența acumulată în relația cu alte instituții de tip administrație locală. Însă capacitatea administrativă a Primăriei Alba Iulia, și mă refer în mod explicit la oamenii de aici, este una care trebuie să se antreneze în permanență pentru a putea să recepționeze ceea ce tehnologia vrea să ne vîndă astăzi.
Viața pe care o cunoaștem cu toții, lumea asta în care trăim, e plină de tehnologii care evoluează foarte repede, de la lună la lună, de la an la an, și e destul de greu să iei o decizie, de pildă de a rezolva problema de iluminat public a orașului, și să investești cîteva milioane de euro, neavînd în față mai multe tipuri de soluții, neanalizînd cît de eficient se comportă și cît de mult rezistă în timp, cît de mult scade consumul efectiv, față de corpurile de iluminat clasice, pe care le avem și le folosim astăzi în majoritatea orașelor din România.
Un alt argument a fost acela că am vrut să avem o abordare corectă de piață. Adică, domnule, dacă produsul tău e cel mai bun, atunci haide să îl testăm, haide să îl gustăm, să vedem dacă sîntem mulțumiți noi, ca administrație, care am putea să cumpărăm? Sînt mulțumiți alții care sînt vizați de acest proiect, spre exemplu școlile din oraș, spitalul, cetățenii? Merită sau nu să dăm bani pentru produsul tău? Haide să îi facem o evaluare, cît e de bun, cît e de util. Sînt unele lucruri care nu merg. Eu am vrut să testăm înainte de a cumpăra ceea ce credem că ar fi bun și potrivit.
Am avut, deci, componenta de formare administrativă internă, de educare, de înțelegere a tehnologiei și a modului în care ea ne poate fi de folos, atît ca instituție cît și în relația cu diferite entități, fie parteneri cu care avem o colaborare mai mult sau mai puțin impusă de lege, de pildă relația administrație – școală. În egală măsură și în ce privește relația cu companiile locale, mai mici sau mai mari, ori cu societatea civilă, cu omul simplu.
Apropo, pentru că m-ai rugat mai devreme să dau cîteva exemple de aplicații pe care le avem în test, și în ce domenii, sînt și aplicații care permit oamenilor să sesizeze probleme de pe domeniul public, în dispeceratul primăriei, prin fotografiere a unui neajuns exsistent pe domeniul public, de pildă mizerie sau corp de iluminat care nu mai arde, ori groapă în asfalt ori trotuar. Ea se fotografiază, geolocalizează și se trimite în dispeceratul primăriei, se consemnează incidentul, se poziționează pe o hartă, se atribuie un rol, fie unui funcționar din primărie fie unei companii cu care gestionăm respectivul domeniu – o parte din serviciile oferite de primărie fiind externalizate către companii – și aceste incidente sînt transferate și soluționate. Iar ulterior, odată ce incidentul/problema este soluționată, se trimite un feedback celui care a făcut reclamația. Asta ca un alt exemplu de aplicație.
Merg puțin mai departe cu motivele pentru care am ales să facem această testare înainte și să ilustrez că noi sîntem acum într-o astfel de etapă. Dincolo de cele enunțate pînă acum aș mai adăuga și intenția noastră de a elabora o strategie de oraș inteligent pentru Alba Iulia. Astăzi nu avem un astfel de produs, un astfel de document, care să cadreze evoluția orașului pe termen mediu și lung.
Însă, pentru a putea înțelege mai bine cum să parametrizăm viitorul caiet de sarcini, care să permită achiziția unui serviciu de consultanță pentru elaborarea unei strategii de oraș inteligent, am vrut să purtăm o serie întreagă de discuții cu cei care ar urma să fie furnizori de tehnologie cît și cu cei care ar urma să fie consumatori de tehnologie. Toate colaborările, cu cei peste 30 de operatori economici cu care avem astăzi protocoale, ne-au permis o serie întreagă de dialoguri, de discuții de ore în șir, aici în oraș ori la diferite evenimente publice, care ne-au ajutat să înțelegem mai bine domeniul iar atunci cînd vom cere un document, care va deveni un document de utilitate publică, de urmat pentru oraș, să știm în mod explicit cît mai bine aceste cereri.
Cu alte cuvinte, noi sîntem prea săraci să ne permitem lucruri de proastă calitate. Și nici nu avem un buget pe care să-l risipim nechibzuit. Și atunci am găsit de cuviință să facem acest lucru. Unii zic că am procedat inteligent. Alții au fost circumspecți, au fost în același timp și suspicioși, ba chiar au fost și unii care chiar ne-au acuzat că, de fapt, nu facem decît să pregătim terenul pentru a încredința ulterior niște contracte spre diferite companii.
În primul și în primul rînd nu facem deloc o pregătire de teren pentru a încredința contracte. Pur și simplu dorim să ne educăm pentru a înțelege mai bine viața unui oraș inteligent, pentru a putea aduce tehnologii, utilizînd resursele de care dispunem – unele sînt finanțări nerambursabile, și aici am reușit în ultimii ani să avem o certă performanță, recunoscută și local și național și internațional, cu bune și cu rele, că nu am fost perfecți – și căutăm să exploatăm această experiență dobîndită în atrageri de finanțări nerambursabile pentru a pune acum bugetele unor proiecte la dispoziția achiziției unor soluții inteligente în oraș.
(va urma)
[…] (în continuarea primei părți a interviului, pe care o puteți citi AICI) […]