La data de 4 februarie 2023, în jurul orei 23,30, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit pe DJ 107 C, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că un bărbat de 30 de ani, din comuna Ciugud, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și s-a răsturnat, în afara carosabilului.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. A transmis IPJ Alba.
*Fotografie cu caracter ilustrativ din arhiva abnews.ro