La data de 3 februarie 2023, în jurul orei 20,30, polițiștii din Aiud au intervenit pe strada Unirii din municipiu, pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 42 de ani, din comuna Ciceu Mihăiești, județul Bistrița – Năsăud, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de 3 autoturisme care erau parcate pe marginea carosabilului, intrând în coliziune cu acestea.
După producerea accidentului, conducătorul auto și-a continuat drumul, fiind identificat ulterior de polițiști.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,91 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. A transmis IPJ Alba.
*Fotografie cu caracter ilustrativ din arhiva abnews.ro