Calendarul manifestărilor organizate de IPJ Alba de Ziua Poliției Române 2022

În contextul aniversării, în data de 25 Martie, a Zilei Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează activităţi educative şi cultural sportive care se vor desfășura pe parcursul mai multor zile. Promovarea profesiei de polițist, expunerea de mijloace de intervenție și competiţiile sportive sunt câteva dintre activităţile organizate pentru marcarea celor 200 de ani de existență a Poliției Române. 

În contextul aniversării, la data de 25 Martie, a 200 de ani de tradiţie şi continuitate a Poliţiei Române în slujba cetăţenilor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează manifestări educative şi cultural – sportive, care se vor desfășura pe parcursul mai multor zile.

Astfel, în perioada 22 – 24 martie, vor avea loc activităţi de promovare a profesiei de poliţist, adresate tinerilor.

Caravana promovării profesiei de polițist va fi prezentă în unități de învățământ din Cugir, Aiud, Blaj, Vinerea, Șibot și Ciumbrud. Polițiști de la Serviciul Pentru Acțiuni Speciale, prevenire, siguranță școlară, ordine publică și rutieră vor prezenta beneficiile carierei de polițist și condițiile de admitere la școlile de poliție.

În cadrul proiectului, intitulat „Polițist pentru o zi”, miercuri, 23 martie, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale vor fi gazdele unor tineri care doresc să devină polițiști. Aceștia vor participa la un antrenament fizic și vor purta elemente de echipament din dotarea polițiștilor.

Pe parcursul acestei săptămâni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează și competiţii sportive (tir, table, tenis de masă, şah şi fotbal) la care participă angajaţii instituției.

Activităţi similare vor avea loc, în această perioadă și la nivelul poliţiilor municipale și orășenești.

Vineri, 25 martie, începând cu ora 10,00, în Piața Cetății din Alba Iulia, vor avea loc activităţi demonstrative și vor fi expusese mijloace de intervenţie. La aceste activități sunt invitați să participe toți cei interesați să interacționeze cu polițiștii.

Ședința festivă va avea loc la Muzeul Principia din Alba Iulia, prilej cu care, în prezența invitaților, va fi evocat momentul aniversar, vor fi prezentate avansările în gradul profesional următor și vor fi acordate diplome și distincții polițiștilor care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieți omenești.

Cu acest prilej, la invitația Inspectoratului de Poliție Județean Alba, corul Liceului de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia va susține un recital.

Pentru organizarea activităților dedicate Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba este sprijinit de Primăria Municipiului Alba Iulia, Liceul de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia, asociaţiile poliţiştilor Apulum Pol şi Dinamo, Corpul Naţional al Poliţiştilor Alba, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea I Alba și sindicatele reprezentative.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile