Bolid de aproximativ 200.000 lei, indisponibilizat de polițiștii din Alba

La data de 2 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au identificat și oprit, pentru control, un autoturism condus de un cetățean străin.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, pentru acest autoturism, este instituită o semnalare a autorităților din Italia, în bazele de date ale Poliției Române, fiind susceptibil a proveni din comiterea unei infracțiuni.

Ulterior, a fost solicitat sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Alba, care s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tăinuire și au procedat la indisponibilizarea autoturismului.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, se află în custodia Inspectoratului de Poliție Județean Alba, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile