După ce ani de zile a promis că rezolvă problema parcărilor publice, fără să reușească nici măcar să construiască parcări noi cât să acopere creșterea numărului de mașini din oraș, distinsul primar propune o creștere a tarifelor pentru serviciul de parcări publice. Fără condiții mai bune, fără ca albaiulienii să aibă venituri mai mari, pur și simplu din nevoia de a aduna cât mai mulți bani, din nevoia de a acoperi găurile din buget, cheltuielile inutile, deplasările spre nicăieri și risipa de bani publici, adevărata carte de vizită a actualei administrații.
În același timp, s-au scumpit și tarifele pentru transportul public – o decizie contraproductivă, care lovește în mii de albaiulieni ce folosesc zilnic autobuzul ca mijloc de transport de bază. Transportul în comun este un serviciu public esențial pentru un oraș modern și el trebuie încurajat, nu restricționat prin aplicarea unor tarife prohibitive. Este de-a dreptul absurd să avem, în Alba Iulia, un oraș de mărime cel mult medie, tarife mai mari decât în marile orașe ale țării.
În loc să eficientizeze cheltuielile din banii publici, conducerea orașului preferă să bage și mai adânc mâna în buzunarul cetățenilor.
Dacă echilibrarea bugetului este cu adevărat o prioritate, să înceapă cu tăierea cheltuielilor nejustificate, nu cu penalizarea cetățenilor care deja suportă consecințele unei administrații ineficiente.
Poate că este timpul ca primarul Gabriel Pleșa să-și aducă aminte de propriile promisiuni făcute albaiulienilor, încă din primul mandat, inclusiv aceea de a gestiona mai bine problema parcărilor și a unui transport eficient și accesibil. Pentru că, în momentul de față, realitatea din teren arată cu totul altceva.
Bogdan Dogar, consilier local Alba Iulia