Bogdan Dogar, președinte USR Alba: Proiectul unui nou Guvern este despre ce așteaptă românii, nu despre ce nevoi au partidele

Așa cum a anunțat Președintele Nicușor Dan, începând de mâine vor avea loc consultări cu partidele politice pe tema formării unei noi majorități și a unui nou Guvern.
Din punctul nostru de vedere, al USR, unul care coincide cu al Președintelui, aceste negocieri și discuții trebuie să țină cont în primul rând de proiecte, de măsurile și reformele de care România are nevoie, și abia apoi de partide și de ce oameni vor forma noul executiv.
Românii au ales calea europeană, însă asta nu înseamnă că toate problemele României au dispărut odată cu votul din 18 mai.
Ne așteaptă o perioadă grea, cu măsuri poate nu tocmai populare, dar absolut necesare pentru redresarea economică și socială a țării. Modul în care România a fost condusă în ultima perioadă, cu o creștere economică bazată pe consum și împrumuturi, nu este o soluție sustenabilă pe termen lung.
Statul trebuie să treacă printr-o reformă complexă, iar această reformă nu poate și nu trebuie să fie decontată exclusiv de către cetățeni sau mediul privat. Pur și simplu nu putem păstra un sistem în care cheltuim mai mult decât câștigăm.
Există două moduri prin care deficitul bugetar poate fi redus: creștere economică și a veniturilor sau o reducere a cheltuielilor. Pe termen scurt, reducerea cheltuielilor statului devine prioritatea zero. Pe termen mediu și lung, viitorul Guvern va avea datoria să înțeleagă cu adevărat diferența dintre cheltuială și investiție, ultima dintre ele fiind cea care trebuie să primeze.
Mai departe de Buget, există o întreagă altă serie de priorități, cum ar fi reforma statului, reașezarea instituțiilor publice pe bazele meritocrației, reforma Justiției și repornirea luptei împotriva corupției, reforma sistemului educațional, atragerea eficientă a fondurilor europene și folosirea lor pentru investiții în sectorul public și, nu în ultimul rând, recâștigarea încrederii românilor în instituțiile publice.
E clar pentru orice om rațional că ne așteaptă o perioadă mai grea, o perioadă cu provocări și măsuri obligatorii. E însă o perioadă peste care putem trece, cu onestitate, explicând oamenilor situația reală, rolul măsurilor și reformelor ce vor fi adoptate, precum și rezultatele așteptate într-un termen previzibil și rezonabil.
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile