Bani din PNRR pentru dezvoltarea transportului verde în Ciugud. Finanțare de peste 7 milioane de lei pentru pista de biciclete

Ministerul Dezvoltării finanțează 129 de noi investiții, în 93 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Proiectele, în valoare totală de 445.862.630,24 de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR.

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 16 noi proiecte, în valoare totală de 184.425.770,04 lei, depuse de 11 autorități locale pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a unor clădiri rezidențiale multifamiliale și a unei instituții de învățământ.

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 113 de noi proiecte, în valoare totală de 261.436.860,20 lei, depuse de 82 de autorități locale, pentru proiecte care vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a unor instituții publice, asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și de stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Astfel, în 21 decembrie 2022 a fost aprobat spre finanțare proiectul “DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE ‐ PISTĂ PENTRU BICICLETE ÎN COMUNA CIUGUD” în valoare de 7.615.416,90 lei cu TVA.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile