După marea și falsa sperietură că, ce să vezi, vor întârzia salariile în primărie, pe motiv că picase bugetul la vot – deși chiar nu exista o astfel de variantă – băieții și fetele din subordinea lui Gabriel Pleșa s-au pus pe treabă. Dar pe așa o treabă că deja lucrează cu un spor nemaivăzut. Așa se face că, zic niște surse din instituție, următorul la spor este nimeni altul decât Secretarul Primăriei, domnul Marcel Valerian Jeler, omul care ocupă scaunul ăla de 25 de ani.
Desigur, este de-a dreptul curios cum de n-a primit până acum un astfel de spor, tocmai el, vorbitor de limbă franceză, pasionat de sport și lectură. Om răbdător, însă, domnul Jeler pesemne că n-a vrut să se bage în fața altora, mai ales că printre acei alții era și fiul domniei sale, Cătălin Adrian, care prin 2020 prindea un post pe fonduri, expert tehnic, în cadrul proiectului Positive City Exchange – acronim CityxChange. Asta ca să dăm doar un exemplu de proiect.
Ei bine, acum a venit și rândul tatălui, care ar urma să primească, după ce semnează nenea Pleșa Gabriel documentele, un spor de 50% la salariu, că doar și el lucrează cu bani europeni. Toată lumea lucrează cu bani europeni în primăria aia, doar avem cel mai mare buget cu bani europeni din toate timpurile! N-are Berlinul așa buget cum avem noi, că doar ăia din Berlin n-au știut, fraierii, să-l alegă primar pe Gabriel Pleșa.
Iar partea cea mai frumoasă e că ăsta-i doar începutul. Acum, că s-a schimbat puțin legea și nu mai există acea limitare, care zicea că nimeni nu poate să depășească – cu excepția primarului – venitul brut al viceprimarului, acel 20.800 de lei lunar, să vedeți cum au să curgă sporuri și creșteri salariale.

Cât despre domnul Jeler, nu putem decât să-i urăm succes, să fie în stare să ducă în spate și viitorul spor. Asta pentru că omul este un bun încasator. Spre exemplu, conform declarației de avere depusă în 2022, cu veniturile realizate în 2021 (că anul ăsta n-a depus încă), acesta câștiga din Primăria Alba Iulia suma de 118.000 lei anual. La ăștia se mai adaugă și cei 15% creștere salarială pentru toată lumea din primărie, votată de Pleșa & Consiliul Local spre finalul anului trecut. Și la care se va mai adăuga și sporul de proiecte europene. Așa că, mă rog, nu ne știm noi la matematică, dar e clar că viața e tot mai grea ca angajat al Primăriei în mandatul Pleșa.
[…] ce secretarul primăriei, domnul Jeler, intrase la calcul pentru bonus, ca să aibă spor, următorii pe lista cu abacul au fost șeful Poliției Locale, Ciprian […]