Au urmărit câinele unui vecin și i-au aplicat lovituri cu o sapă. Polițiștii au reținut doi “oameni”

La data de 27 martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 29 de ani, din Leorinț, comuna Rădești și față de unul de 30 de ani, din aceeași localitate, care sunt cercetați pentru uciderea, cu intenția a animalelor, fără drept, respectiv complicitate la uciderea, cu intenție, a animalelor, fără drept.

Se pare că, în seara zilei de 23 martie 2023, cei doi ar fi urmărit câinele unui vecin, care scăpase din curtea acestuia și l-ar fi prins în curtea unuia din ei, context în care cel de 29 de ani i-ar fi aplicat mai multe lovituri, cu o sapă.

Câinele ar fi reușit să sară gardul imobilului, iar ulterior a fost găsit mort, pe un câmp, de către proprietar, care a anunțat poliția.

Cercetările sunt continuate. Transmite IPJ Alba.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile