Am promis, încă din campania electorală, că voi face tot posibilul pentru a suplimenta locurile la creșele din Alba Iulia, și mă țin de cuvânt!
Au început, astăzi, lucrările la viitoarea Creșă din cartierul Partoș, care va avea 50 locuri, prin reabilitarea și extinderea pe verticală și orizontală a fostei Școli Generale Numărul 4, închisă de mulți ani. Chiar dacă începerea lucrărilor a fost întârziată din pricina unor descoperiri arheologice, foarte important este că, în urma discuțiilor cu constructorul, aceasta m-a asigurat că va finaliza construcția până la începutul anului școlar, astfel încât preșcolarii și părinții acestora să se poată bucura de ea!
Citește și: Cel mai mare buget, dar primăria lui Pleșa mai împrumută orașul cu 20 de milioane
Tot în aceste zile vor începe lucrările și la viitoarea Creșă, de 110 locuri, de pe strada Gheorghe Șincai, construită cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții. Aceasta va avea 110 locuri, iar conform contractului, construcția va fi finalizată în 12 luni.
Cu aceste două creșe noi, numărul de locuri la creșele publice din oraș, aproape că se va dubla, iar necesarul de locuri, constatat în ultimii ani, va fi asigurat.