Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare pentru intervalul 12 iunie, ora 11.00 – 12 iunie, ora 21.00.

Pe parcursul zilei de sâmbătă (12 iunie) în zonele de deal și de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi și în restul teritoriului, dar pe suprafețe mai mici și pe intervale mai scurte de timp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

De asemenea există o atenționare pentru intervalul 13 iunie, ora 02.00 – 13 iunie, ora 10.00.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în jumătatea nordică a Moldovei și în zonele montane aferente vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp și izolat 35…40 l/mp, anunță A.N.M.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile