Articole pirotehnice, comercializate fără autorizație, confiscate de la o societate comercială din Zlatna

Polițiștii din Alba au continuat controalele la societățile comerciale din județ, pentru verificarea modului în care sunt respectate condițiile legale privind comercializarea articolelor cu conținut pirotehnic.

Astfel, în urma unui control efectuat luni, 12 decembrie, la o societate comercială din Zlatna, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au constatat că societatea avea expuse, spre vânzare, 550 de articole pirotehnice de divertisment, din categoria F1, cu o greutate de 5 kilograme, fără să dețină autorizație în acest sens.

În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 lit. a din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, iar întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost confiscată.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba reamintește reprezentanților societăților comerciale faptul că, potrivit prevederilor legale, pentru a comercializa articole pirotehnice, de orice fel, trebuie să obțină autorizație emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă și Inspectoratul de Poliție Județean.

Acțiunile de control vor continua. A transmis IPJ Alba. FOTOGRAFIE cu caracter ilustrativ din arhiva abnews.ro

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile