Arestat preventiv după ce ar fi amenințat cu cuțitul și violat o angajată a unui hotel din Alba Iulia

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

La data de 23.09.2025, poliţiştii din cadrul Poliției mun. Alba Iulia au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de viol, faptă prev. și ped. de art. 218 alin. 1 şi alin. 32, lit. e Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 Cod penal.

Din probele administrate a rezultat aceea că, în noaptea de 22/23.09.2025, în jurul orei 04:00, în timp ce se afla în incinta unui hotel din mun. Alba Iulia şi având asupra sa un cuţit tip briceag, persoana în cauză a constrâns o persoană de sex feminin, angajată în cadrul hotelului, prin ameninţarea cu acte de violenţă, să întreţină cu acesta un raport sexual normal.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, precizăm că acesta se află în stare de recidivă postexecutorie, a fost condamnat de mai multe ori, atât în România cât şi în străinătate, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni şi a fost liberat din penitenciar în data de 17.08.2025.

Având în vedere probatoriul administrat, procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, bărbatul în cauză dobândind calitatea de inculpat, iar la data de 23.09.2025 s-a solicitat luarea măsurii preventive a arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alba Iulia.

Precizăm că aceste activități sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracţiuni, și nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile