Într-un gest de extremă noblețe, care vine să așeze o nouă coroană de lauri în șiragul de succese obținute în folosul orașului, întâiul cetățean al urbei, primarul nostru iubit, profesor inginer doctor Gabriel Codru Pleșa a anunțat recepția mobilierului specific pentru Atelierul de practică de Alimentație Publică din cadrul Colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian”.
Lotul care a fost recepționat azi, face parte dintr-o achiziție mai mare, care presupune dotarea cu mobilier a 20 de unități școlare din Alba Iulia – a declarat, plin de modestia-i specifică, distinsul nostru edil.
Ne aflăm, iată, în fața unui nou și inegalabil succes, unul obținut prin dedicare și muncă necontenită, prin eforturi supraomenești de care nimeni, în afara iubitului nostru edil, nu ar fi capabil. Iubitor de educație, el însuși un recunoscut cercetător și cadru didactic, iubitul nostru conducător, profesor inginer doctor Gabriel Codru Pleșa nu contenește în ne oferi noi și noi orizonturi ale bunăstării și ale unui viitor tot mai luminos.
Modernizarea infrastructurii educaționale, ocupă un loc deosebit de important în preocupările administrației publice – a mai declarat ilustrul nostru conducător, oferind un semnal de bucurie și speranță pentru generațiile viitoare.
Gestul său este nu doar unul demn de toată recunoștința noastră, însă este și dovada de netăgăduit a faptului că, în mâinile sale dibace și fiind beneficiari ai întregii sale forțe de muncă, viitorul orașului nostru este pe mâini bune.
Generațiile de astăzi și de mâine vă oferă întreaga lor recunoștință, mult iubite și stimate profesor inginer doctor Gabriel Codru Pleșa, primarul nostru!