Alba Iulia: Taxe și impozite mai mari cu 5,6% în anul 2026

Proiect de Hotărâre cu numărul 139 din 15 aprilie 2025 privind indexarea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial Local urmând a fi supus votului consilierilor locali în 29 aprilie 2025.

Proiectul de Hotărâre în forma propusă de inițiatorul Gabriel Codru Pleșa, primar al municipiului Alba Iulia:

Art. 1. Pentru anul fiscal 2026 orice impozit sau orice taxă locală care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei sume în lei și care constituie venit la bugetul local al municipiului Alba Iulia se indexează cu rata inflației pe anul 2024, respectiv 5,6% aplicată la impozitele și taxele locale stabilite în anul fiscal 2025, cu excepția impozitului/taxei pe clădiri care se actualizează anual în baza valorilor clădirilor și terenurilor acoperite de acestea, cuprinse în studiile de piață referitoare la valorile orientative privind proprietățile imobiliare din România, administrate de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.

Art. 2. Prin excepţie de la prevederile art. 1, sumele prevăzute în tabelul de la art. 470 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se indexează anual în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro şi nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Art. 3. În hotărârea privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2026, orice impozite sau orice taxe locale, care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei sume în lei și care constituie venit la bugetul local al municipiului Alba Iulia, vor fi calculate ținându-se cont de rata inflației pe anul 2024, respectiv 5,6% aplicată la impozitele și taxele locale stabilite în anul fiscal 2025, cu excepția impozitului/taxei pe clădiri care se actualizează anual în baza valorilor clădirilor și terenurilor acoperite de acestea, cuprinse în studiile de piață referitoare la valorile orientative privind proprietățile imobiliare din România, administrate de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România. În cazul sumelor menționate în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică dispozițiile art. 2.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile