În perioada 22-28 martie 2021 polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au organizat pe raza întregului județ, în special pe tronsoanele de drum cu risc rutier, o acţiune care a avut ca scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente cu consecințe grave.
La acțiune au participat polițiștii rutieri și cei de ordine publică cu atribuții pe linie de circulație rutieră.
Polițiștii au depistat în trafic 1.625 de conducători auto care au încălcat normele rutiere, din care aproape 660 circulau cu viteză peste limita legală.
În plus au fost reținute 75 de permise de conducere, din care 7 pentru viteză peste limita legală, 11 pentru conducerea sub influența alcoolului, 22 pentru neacordare de prioritate, 26 pentru depășire neregulamentară și 9 pentru alte abateri.
Oamenii legii au retras 36 de certificate de înmatriculare și au fost constatate 36 infracțiuni la regimul rutier.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă șoferilor:
– Reduceţi viteza la trecerile pentru pietoni, în zone aglomerate, în aproprierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii şi în zona unităţilor şcolare.
– Respectaţi-vă partenerii de trafic.
– Nu conduceţi când sunteţi obosit.
– Evitaţi administrarea medicamentelor ale căror reacţii adverse pot influenţa conducerea autovehiculului.
– Nu folosiţi telefoanele mobile în timpul conducerii!
– Dacă aţi consumat băuturi alcoolice NU CONDUCEŢI!