IJJ Alba revine cu niște completări după protestele de la Alba Iulia și Cugir din 29 martie 2021 împotriva restricțiilor impuse de autorități pentru combaterea covid:
În urma desfășurării manifestațiilor de protest din orașele Alba Iulia și Cugir, din 29 martie a.c., pentru corecta informare a opiniei publice, vă comunicăm următoarele:
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, Jandarmeria Română are obligația de a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia manifestărilor la care participă un public numeros, indiferent de natura acestora pentru a asigura protecția participanților și a celorlalți cetățeni și pentru a preveni și combate eventuale fapte antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba au fost mobilizate pentru asigurarea măsurilor specifice de ordine și siguranță publică potrivit competențelor și pentru asigurarea condițiilor de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare.
A fost monitorizată permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID 19.
Protestele s-au încheiat fără niciun incident pe timpul executării misiunii. Ulterior, în urma verificărilor, au fost aplicate un număr de 59 de sancțiuni contravenționale, respectiv 23 de avertismente scrise și 36 de amenzi în valoare totală de 32.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție și a măsurilor de deplasare între orele 22.00-05.00. Totodată a fost aplicată și o amendă în valoare de 5.000 de lei la Legea 60/1991.
Pentru sănătatea dumneavoastră și pentru protecția celorlalți cetățeni, vă recomandăm să respectați măsurile de protecție sanitară, păstrați distanțarea fizică, purtați masca de protecție și nu vă expuneți la riscuri.
Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba