Activitățile desfășurate în ultimele 24 de ore au participat 204 polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Au fost controlate 69 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 68 de mijloace de transport, din care 12 mijloace de transport în comun.
Oamenii legii au legitimat 1.503 de persoane și au făcut verificări la 94 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.
Au fost depistate și sancționate 131 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, 20 care nu au respectat restricțiile de deplasare, una care a participat la activități în spațiul public/privat/închis și au aplicat o sancțiune contravențională unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții.
Autoritățile reamintesc faptul că scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu covid-19.
Poliția recomandă tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.