AJPIS Alba susține dezvoltarea serviciilor sociale. Proiecte de peste 86 milioane de lei, derulate la nivelul județului

La finele lunii iunie, Flaviu Cozuc, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Alba, a semnat încă 3 contracte de finanțare destinate dezvoltării serviciilor sociale în județul nostru, acestea însumând 5.785.300 lei.

Procedura s-a desfășurat având în vedere prevederile Ordinului 1481/27.06.2025, privind aprobarea listei proiectelor selectate, a valorii finanțării și a perioadei acordării acesteia în cadrul programelor de interes național pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoane vârstnice, aprobate prin HG 435/2022, cu modificările și completările ulterioare, emis de ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Beneficiari ai acestor finanțări sunt: *Asociația AS 2001 Alba Iulia – pentru Centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice Ghirbom (comuna Berghin), cu o capacitate de 35 de beneficiari/zi, suma aprobată fiind de 1.718.500 lei, din care 1.596.000 lei pentru acordarea de servicii și 122.500 lei pentru dotări; *Asociația Ariana Miriam – pentru Cantină socială pentru persoane vârstnice Meșcreac (comuna Rădești), cu o capacitate de 80 de beneficiari, suma aprobată fiind de 2.020.000 lei, din care 1.920.000 lei pentru acordarea de servicii și 100.000 lei pentru dotări; *Asociația Ariana Miriam – pentru Serviciul de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice Scărișoara, cu o capacitate de 40 de beneficiari, suma aprobată fiind de 2.046.800 lei, din care 1.996.800 lei pentru acordarea serviciilor și 50.000 lei pentru dotări.

Proiectele de aproape 6 milioane de lei se adaugă altor investiții aflate în curs de implementare, în valoare totală de 81 milioane de lei, din care cofinanțarea Ministerului Muncii reprezintă 68 de milioane de lei. Referindu-se la cele 3 contracte de finanțare semnate de curând, Flaviu Cozuc, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Alba, a precizat: ”Prin această inițiativă Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a venit în sprijinul vârstnicilor aflați în dificultate, care au nevoie de servicii de îngrijire la domiciliu, hrană și servicii de recuperare. Sistemul de asistență socială trebuie să continue să se dezvolte ținând seama de nevoile reale ale comunității, precum și de provocarea majoră cu care se confruntă țara noastră – îmbătrânirea populației și nevoia tot mai mare de servicii sociale destinate persoanelor de vârsta a treia”.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile