Aiud – Tărâmul vinului și al trandafirilor. Brandul pe care administrația locală dorește să îl construiască alături de oameni harnici

„Aiud – Tărâmul vinului și al trandafirilor! Este brandul pe care ni-l dorim să îl construim împreună cu oamenii harnici din Aiud și din satele aparținătoare.

În promovarea turistică și economică a Aiudului, trebuie să punem mai mult accent pe ceea ce ne face cunoscuți în țară și străinătate: vinurile alese și trandafirii. Iată de ce am început o serie de întâlniri cu producătorii locali de trandafiri și de vin pentru a vedea cum putem să îi sprijinim și cum putem să le promovăm mai mult produsele pe plan național și internațional.

La una dintre întâlniri a fost prezent și Ionuț Diaconeasa, cadru didactic la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din Sibiu, cel care a coordonat mai multe dosare pentru obținerea recunoașterii europene a unor produse românești. Vrem să protejăm trandafirul de Ciumbrud prin obținerea Indicației Geografice Protejate (IGP) la nivelul Uniuni Europene. În prezent, sunt doar trei flori protejate european, printre care și „Trandafirul de Szőreg” din Ungaria, iar România a înaintat dosarul pentru tuberoza de Hoghilag, dosar pregătit de Ionuț Diaconeasa și echipa sa.

Vrem să promovăm și vinurile din zona Aiudului la târgurile de profil din țară și din străinătate. Pregătim și evenimente locale prin care să se bucure și aiudenii de vinurile deosebite sau de florile, butașii, plantele și pomii crescuți cu grijă de producătorii noștri locali.

În curând, vă vom spune mai multe. Până atunci, nu uitați că primăvara e aproape și vă recomand să faceți o vizită producătorilor locali din zona Aiudului pentru a cumpăra tot ce aveți nevoie pentru grădină, livadă sau curte.”, a transmis primarul social democrat al municipiului Aiud, Dragoș Crișan.

Citește și: VIDEO. Cerșetor cu mâna bandajată și pătată cu ketchup amendat de Poliția Locală Alba Iulia. A fost prins în curtea Catedralei Încoronării

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile