Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia, protest față modificarea legii pensiilor speciale

Astăzi, 20.06.2023, s-a desfăşurat Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, pentru analizarea evoluției demersului legislativ referitor la modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Adunarea generală a judecătorilor a hotărât adoptarea unei forme de protest constând în amânarea cauzelor aflate pe rolul instanţei, cu excepţia cauzelor cu caracter urgent, începând cu data de 21.06.2023 și până la adoptarea unei soluții legislative care să respecte statutul constituțional al magistraților, garanțiile constituționale precum și principiul previzibilității. 

Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia solicită președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Avocatului Poporului, președintelui Senatului și al Camerei Deputaților sesizarea Curții Constituționale a României privind neconstituționalitatea prevederilor legislative respective și acordă mandat președintelui Curții de Apel Alba Iulia privind adoptarea unei rezoluții comune a președinților curților de apel la întâlnirea ce va avea loc la Iași în perioada 29-30.06.2023.

În funcție de soluția legislativă ce se va adopta se va convoca o nouă adunare generală care va stabili continuarea, suspendarea sau încetarea formei de protest.

La adoptarea hotărârii, judecătorii Curții de Apel Alba Iulia au avut în vedere faptul că proiectul de lege aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, privind reforma în domeniul pensiilor de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, inclusiv sub aspectul condiţiilor de pensionare şi al modalităţii de calcul al pensiilor, încalcă statutul constituțional al magistraților, precum și garanțiile rezultate din instrumentele internaționale care reglementează acest statut, dar și faptul că, deși magistrații au manifestat disponibilitate pentru eliminarea inechităților din sistem, principiul cooperării loiale între puterile statului a fost încălcat și nu a existat un dialog real până la acest moment.

În esență, judecătorii solicită ca modificările legislative referitoare la aceste aspecte să fie stabilite cu respectarea standardelor consacrate intern și internațional, cu asigurarea respectării statutului constituțional al magistraților și al independenţei justiţiei.

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile