… Dar pentru aceasta este nevoie ca la conducerea acestui județ să existe oameni care să pună zilnic interesele cetățenilor pe primul loc. A venit vremea să trecem la o nouă etapă – cea a politicii pentru cetățeni. Iar pentru ca acest deziderat să fie împlinit, trebuie ca tot ce s-a făcut bun să se continue, iar ceea ce nu mai corespunde cu nevoile și dorințele cetățenilor, să fie înlocuit. Schimbarea în bine este parte necesară a evoluției societății!
Sunt Adrian Simion și candidez pentru funcția de consilier județean!
Sunt omul pe care îl cunoști de atâta vreme – profesorul, tatăl, ONG-istul, omul jovial și optimist de lângă tine. Iar dacă mă cunoști mai puțin, află că am 39 de ani, sunt căsătorit și am un băiat de 10 ani. Sunt profesor la două unități de învățământ liceale din Alba Iulia, am un doctorat în istorie (la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca), la care am adăugat studii universitare și de masterat în domeniul economic la universitatea albaiuliană. Am publicat cărți și articole în domenii precum istorie, științele educației sau dezvoltare personală; de-a lungul timpului, am urmat cursuri de perfecționare (în țară și străinătate) și, pe lângă activitatea de profesor, am avut și alte activități în domeniul public sau privat, bucurându-mă, totodată de onoarea de a fi președintele unui ONG cu activități desfășurate în special în domenii precum educație, tineret și sport.
Mereu am fost o persoană dinamică, iar acum vreau să implementez proiecte bune pentru dezvoltarea județului din funcția de consilier județean; câteva dintre calitățile care mă recomandă pentru o astfel de poziție sunt: o bună capacitate de relaționare cu cei din jur, o capacitate de lucru foarte bună, rezistență la stres, experiența dobândită în diverse domenii de activitate etc.
Mă vei regăsi pe buletinul de vot pe lista Alianței USR PLUS, alături de colegi care știu că oameni ca tine pot schimba Alba în bine! Nu suntem extraordinar de mulți, dar, fără falsă modestie, suntem buni, chiar foarte buni! Suntem oameni de care acest județ are nevoie – serioși, muncitori, cu experiență în domeniile în care activăm, pregătiți din punct de vedere politic și administrativ, dornici să oferim o alternativă viabilă la ceea ce ți s-a oferit până acum. De altfel, un motiv important care m-a determinat să intru în această competiție este acela că și eu, ca și tine, știu că se poate mai mult și mai bine. Și că putem ajunge la acel nivel utilizând resursele mult mai eficient și mai transparent.
Și, ca atare, te chem să facem o echipă bună împreună, alături de colegii mei. Avem un program bun, avem idei, avem proiecte. Foarte pe scurt, ele se prezintă astfel:
- Sănătate și siguranță în județul nostru
- O administrație județeană profesionistă
- Dezvoltare economică și locuri de muncă pentru județul Alba
- Servicii publice adaptate nevoilor anului 2020 pentru toți cetățenii
- Comunități conectate cultural, în care ne creștem și ne educăm bine copiii
- Un județ conectat la tehnologie
- O administrație județeană căreia îi pasă de fiecare locuitor.
Toate aceste proiecte, dar și altele, vrem să le dezvoltăm și să le implementăm alături de tine, pentru beneficiul nostru comun. Dar știu că și tu ai idei foarte bune. Așa că, fiind partenerul tău în acest proces al schimbării în bine, te rog să împărtășești cu noi ideile tale bune și trimite-le la adresa [email protected]. Și noi, din funcțiile de consilieri județeni, vom avea grijă ca ele să fie puse în practică.
Fii și tu parte a schimbării, căci oameni ca tine, schimbă Alba în bine!
Adrian Simion, candidat USR-PLUS Alba pentru funcția de consilier județean