Chiar dacă nu am susținut în totalitate pachetele de măsuri, și am avut o altă abordare, care ar fi afectat mai puțin cetățenii și ar fi vizat continuarea tuturor investițiilor, PSD rămâne un partid responsabil, iar România trebuie guvernată cu decență și seriozitate.
În aceste zile, Opoziție vine doar cu spectacol, în loc de soluții și substanță. De ce ar fi nevoie de patru moțiuni de cenzură?! când este suficientă una, care să întrunească voturile majorității, pentru a-și atinge scopul.
Dar, în realitate, scopul nu este demiterea guvernului, ci doar de a face haos și gălăgie, întrucât Opoziția nu are un plan de guvernare, coerență și soluții.
Votarea a patru moțiuni de cenzură în aceeași zi este o situație fără precedent în România, care spune multe despre modul în care Opoziția înțelege să-și desfășoare activitatea în Parlamentul României.
BARA Nicolae-Adrian, deputat PSD de Alba



















