Administrația Pleșa vrea o nouă direcție, în direcția creșterilor salariale

Reforma administrației locale, aia promisă în mod solemn de candidatul Gabriel Pleșa, merge mai departe, desigur, cu noi și noi planuri. Că doar nu degeaba a tocat, în primele luni de mandat, vreo 50.000 de euro din banii orașului pe o glumă de audit extern, ale cărui rezultate au fost atât de vagi și interpretabile, încât putea decide orice în baza lui.

Vorba aia, rând pe rând rezolvă toate problemele, însă pentru moment mai are de rezolvat niște probleme de organigramă și salarii prin Primărie, după care trece și la altele.

Adrian Simion, al doilea de la stânga la dreapta

Spre exemplu, ne-au șoptit niște surse de prin instituție, nenea Pleșa ar vrea să schimbe puțin organigrama. Adică, să nu mai fie obligat să-și bage toate pilele pe posturi din fonduri europene, pe proiecte – alde Adrian Simion, colegul lui de fugă din PNL spre USR, fost candidat eșuat la Senat și apoi, precum Goe din poveste, premiat cu un post de șef la o instituție inventată tocmai pentru el, „Centrul Județean de Excelență Alba”, de unde duce acasă o excelentă sumă de peste 1.000 de europterix lunar, și care mai nou este și „Expert proiecte la Primăria Alba Iulia”, că așa e cu politicienii ăștia, sunt niște experți.

Adică, trebuie găsite niște alte formule prin care să recompenseze pe X sau Y, în funcție de prestație. Așa că, zic sursele noastre, ar urma să apară o Direcție de Cultură în cadrul primăriei. Adică nu birou, nu serviciu, nu ceva acolo, să fie, ci fix Direcție. Adică fix un mega post de șef, cu super salariu, știut fiind faptul că Pleșa respiră cultură, dimineața, la amiază și seara, 24 de ore pe zi, uneori și noaptea. Bașca, dacă face Direcția asta, urmează să-i dea și buget pe măsură. Mai exact, va exista nu doar pretextul ci și structura clară prin care să se toace bani pe fel și fel de evenimente. Că mai e puțin și vin alegerile peste noi, iar oamenii trebuie îndopați cu cultură (mă rog, cu evenimente electorale mascate în activități culturale), dacă tot n-avem tramvai, locuri de parcare, ștrand și altele promise de edil.

Gabriel Pleșa și Robert Roman, foto: Daniel Angelescu

Sursele noastre spun că pentru postul ăsta se pregătește un băiat pe nume Robert Roman, v-am mai tot povestit noi despre el, în prezent șef birou administrativ. Înainte să ajungă Pleșa primar, Robert Roman nu era șef decât la scuturat de scame sacoul lui Paul Voicu, fiind omul care, cu talentul său bilingv, îi compunea texte fostului viceprimar cu atribuții de primar și vitupera de zor și-l făcea pe Pleșa cu ou și oțet. Suflet bun, de creștin care-și face cruce cu ambele mâini, Pleșa nu doar că l-a iertat pe micul Robi, însă văzând cât de abitir îi cântă micuțul în strună, l-a promovat și premiat, de ai zice că e cel mai capabil om de pe planetă. Sau cel puțin șogor cu primarul. Iar acum, zic niște păsărele din instituție, ar urma să fie promovat ditai șeful de Direcție de Cultură. Garantat va crește producția de cartofi la hectarul de domeniu public!

Desigur, lucrul nu e tocmai bătut în cuie, în sensul că la postul ăsta ce ar urma să fie înființat mai râvnesc și câțiva băieți de prin PNL, dintre aceia care nu-s bine înfipți în actualele cercuri de putere. Iar Pleșa, bun creștin cu ambele mâini, nu e genul să uite de unde a plecat, mai ales când visează să se întoarcă acasă, așa că e posibil ca Robi, sărmanul, să fie sărit de promovarea asta. Ceea ce ar fi o nedreptate teribilă, să lași o așa valoare să fie doar șef de birou, cu 19.000 pe lună.

Așadar, că e pentru cine se pregătește, sau pentru cine se nimerește, important e că Pleșa duce reforma administrativă pe noi și noi culmi ale eficienței!

5 3 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

1 Comment
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
trackback

[…] Citește și: Administrația Pleșa vrea o nouă direcție, în direcția creșterilor salariale […]